Turism
BRAȘOV. Serviciul Pașapoarte, apel către cei care își cumpără vacanțe în străinătate!
Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Brașov face apel la cetățeni ca, înainte de a achiziționa vacanțe în străinătate să verifice termenele de valabilitate ale pașapoartelor.
„Astfel, se vor evita situațiile nedorite în care se constată, cu puțin timp înainte de ieșirea din țară, că valabilitatea pașaportului a încetat, iar Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Brașov i se solicită preschimbarea acestui document la termene foarte scurte (de pe o zi pe alta, peste două zile), asemenea cereri fiind imposibil de onorat”, au explicat reprezentanții Prefecturii Brașov.
Amintim că, în țările UE, puteți călători și doar cu actul de identitate – detalii AICI.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.