[ViDEO] BRAȘOV. Două camioane de gunoaie din lacul care alimentează municipiul (VIDEO)
Directorul general al Administraţiei Naţionale „Apele Române”, brașoveanul Laszlo Barabas (fost viceprimar în perioada 2016-2020), a afirmat sâmbătă că numai de pe lacul de acumulare Tărlung din judeţul Braşov se colectează săptămânal două camioane de gunoi.
El a catalogat munca acelora care colectează deşeuri aruncate în ape drept una „de Sisif” şi a subliniat importanţa conştientizării populaţiei cu privire la aruncarea gunoiului în locurile special amenajate.
„Problema gunoaielor aruncate lângă cursurile de apă și în cursurile de apă este o problema majoră. Colegii noștri fac eforturi de a strânge aceste deșeuri. De pe acest lac se colectează aproape două camioane pline pe săptămână. Este o activitate permanentă, de Sisif, câteodată astăzi cureți, mâine e la loc, mai ales când sunt viituri și nivelul crescut al apelor adună deșeurile aruncate pe maluri”, a declarat directorul de la „Apele Române”, sâmbătă, prezent la o acțiune de ecologizare a lacului de acumulare Tărlung – Săcele, care asigură alimentarea cu apă în muncipiul Brașov.
Conform acestuia, în ultimele trei luni, reprezentanții Apelor Române au făcut peste 2.000 de controale pe tema salubrizării cursurilor de apă și a malurilor, în urma cărora au fost aplicate amenzi de peste 300.000 de lei.
„Pe lângă măsurile coercitive, trebuie să acţionăm şi asupra conştientizării oamenilor că deşeurile trebuie aruncate în locurile special amenajate”, a adăugat şeful de la „Apele Române”.
Tanczos Barna: Să păstrăm România curată!
Prezent la aceeași acțiune de la Brașov, ministrul de resort Tánczos Barna a transmis, în mesajul său de Ziua Mediului, că românii ar trebui să ia în calcul zi de zi efectele pe care activităţile lor cotidiene le au asupra mediului înconjurător. „Dacă zi de zi oameni iresponsabili vor arunca deşeuri în locurile nepermise, activitatea noastră se va rezuma pur şi simplu la curăţirea continuă a României”, afirmă ministrul. Barna a vorbit despre importanţa implicării fiecăruia în protejarea mediului. „Ar trebui să trăim zi de zi cu gândul la protecţia mediului, cu gândul la efectul pe care activităţile noastre zilnice îl au asupra mediului înconjurător. (…) Este un moment în care atragem încă o dată atenţia asupra faptului că activitatea noastră zilnică, iresponsabilitatea unora afectează mediul înconjurător, umple apele noastre de deşeuri care ulterior trebuie curăţate”, a declarat ministrul. Tánczos Barna a făcut un apel la toată lumea, la toţi cetăţenii României ca astăzi, pentru ultima dată, să strângă deşeurile şi să nu le mai arunce niciodată în locuri nepermise. „Dacă nu le mai aruncăm niciodată, poate vom reuşi să curăţăm ţara de deşeuri. Dacă zi de zi oameni iresponsabili vor arunca deşeuri în locurile nepermise, vor depozita în mod ilegal în locuri nepermise deşeuri, activitatea noastră se va rezuma pur şi simplu la colectarea acestor deşeuri şi la curăţirea continuă, continuă a României. Să nu le mai aruncăm niciodată şi să păstrăm apele, să păstrăm terenurile curate”, a declarat Tánczos Barna. Ministrul i-a felicitat pe cei de la Apele Române care „depun eforturi zilnice pentru a menţine apele din România curate”.
Acţiunea de ecologizare de la Braşov s-a făcut cu o ambarcaţiune sută la sută electrică, prima de acest gen din Europa, utilizată la colectarea deşeurilor din apă. Conform ministrului, ambarcaţiunea este și 100% românească, dezvoltată de tineri oameni de ştiinţă, de la Act for Tomorrow (detalii: BRAȘOV. Ce n-a văzut Europa va fi sâmbătă pe lacul Tărlung)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.