Brașoveanul Gabi Tamaș, MISTERIOS…
FC Voluntari s-a menținut în Liga 1 fotbalistică, după ce în meciul retur al barajului s-a impus la scor în fața Dunării Călărași, scor 4-0.
Sosit la gruparea ilfoveană în urmă cu câteva luni, de la Universitatea Cluj, veteranul fundaș central brașovean Gabi Tamaș a contribuit serios la menținerea Voluntariului în primul eșalon, Ioan Andone, managerul clubului – care i-a fost antrenor și la Dinamo, spunând despre acesta ca este cel mai bun stoper din țară (și) la momentul actual, iar Gigi Becali poate să-l ia (din nou) la FCSB.
Întrebat despre retragerea din activitatea competițională, chestiune pe care a adus-o în discuție la finele meciului tur de baraj, de la Călărași, Gabi Tamaș a driblat elegant subiectul, declarând conform Fanatik.ro: „E treaba mea și a clubului. De ce mă întrebați dacă mă retrag, vreți să mă luați la Națională (are loc, fără probleme, printre „tricolorii” lui Rădoi, criticați sever și după eșecul… amical cu Georgia – n.a.)? Nu, dar nu o să discut acum despre ce voi face. De ce, mă vreți pe la televiziuni?”.
PSD-istul Florentin Pandele, primarul Voluntariului, a declarat la Digi Sport după ce echipa „sa” s-a salvat de la retrogradare: „Vă spun acum în premieră, când am auzit că-l aducem pe Gabi Tamaș, vă dau cuvântul meu de onoare că m-am speriat. Nu le-am spus colegilor. Aveam o imagine deformată despre Gabi Tamaș, prin ceea ce s-a dat despre el, anumite întâmplări nefaste. În aceste luni, de când este la FC Voluntari, am descoperit un om deosebit. O spun acum, după ce ne-am salvat de la retrogradare… În urmă cu două sau trei săptămâni am avut o discuție cu el și i-am spus așa: «Voi ruga Consiliul de Administrație să analizeze din punct de vedere legal dacă se poate să îți facă o propunere ca să rămâi în conducerea FC Voluntari». Voi propune ca Ioan Andone să devină președinte al Consililui Consultativ, adică responsabil peste tot ce înseamnă sport în Voluntari. Voi ruga să accepte să ocupe funcția supremă în ceea ce privește sportul în orașul nostru. Pe Tamaș îl voi ruga să fie președinte executiv la FC Voluntari, dacă va accepta și Consiliul”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.