Coronavirus

BRAȘOV. COVID-19. Primarul Coliban, reacție după decizia ca orașul să intre în „SCENARIUL VERDE” / Liber la circulație, la noapte, dar numai pentru…

 

Primarul Allen Coliban a scris pe Facebook, în urma hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) de a trece municipiul Brașov în „scenariul verde”. Iată ce a scris:

„După miezul nopții, în urma hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) de astăzi, în Municipiul Brașov se aplică noi măsuri. Sunt măsuri de relaxare a restricțiilor, după mai bine de 40 de zile în care evoluția incidenței a fost una descendentă.
Brașovenii au dat din nou dovadă că sunt cetățeni responsabili și le mulțumesc pentru asta. Prin această responsabitate, prin respectarea restricțiilor impuse și, evident, prin vaccinare, ajutăm la salvarea de vieți, la protejarea celor din jur, la repornirea economiei, ajutăm sectorul HoReCa dar și celelalte sectoare economice lovite de pandemie.
Începând cu 9 Mai ora 00:00, restaurantele, cafenelele și hotelurile vor avea posiblitatea de a funcționa în interior la o capacitate de 50%. Tot la capacitate de 50% vot funcționa și instituțiile de cultură, sălile de cinema și cele de jocuri de noroc.
În perioada 8-9 mai se ridică restricția de circulație dintre orele 22:00-05:00, pentru facilitarea deplasării și participarea la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan.
Mâine, în Piața Sf. Ioan va avea loc al doilea eveniment din maratonul «Liber la Viață». Vă așteptăm, vaccinarea este la liber cu ser Pfizer și, în plus, puteți participați la târgul de turism organizat special cu această ocazie”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button