CORONAVIRUS. Vasile Bănescu (BOR), despre antivacciniștii din rândul clerului
Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a spus la Digi 24, că oamenii ar trebui să se informeze de la medici atunci când vine vorba de sănătatea lor, iar vaccinul anti-COVID, care este un act medical, nu trebuie comparat cu Sfânta Împărtășanie, care ține de planul spiritual. Reprezentantul BOR face referire la clericii antivacciniști care au susținut că „vaccinul autentic și cel mai bun este Sfânta Împărtășanie”.
„Mă gândeam la un joc de cuvinte nefericit pe care îl fac unii declarați zgomotos antivacciniști din rândul clerului, oameni care spun că nu ne trebuie vaccin pentru că vaccinul autentic și cel mai bun este Sfânta Împărtășanie. Când am auzit asta m-am cutremurat. Nu pentru că Sfânta Împărtășanie nu ar fi lucrul cel mai sfânt din viața noastră, a creștinilor, ci pentru că e comparat acest lucru, cel mai sfânt, trupul și sângele lui Cristos, cu un vaccin. Mi se pare că acești oameni nu doar că se înșală profund, dar comit, fără să-și dea seama probabil, un fel de sacrilegiu. Pentru că a-l compara pe Cristos cu un vaccin este ceva sacrileg. Este total nedrept să arunci în spatiul public astfel de cuvinte, amestecând planurile – voit sau nu – comparând un act medical cu un act prin excelență spiritual, amestecându-le și trăgând concluzia, tu, ca întelept autoimprovizat, că ai găsit leacul la orice si că nu ai nevoie de nimic altceva…Eu știu că foarte mulți oameni credincioși s-au vaccinat. Suntem pe drumul ieșirii din pandemie și cred că până la urmă acești oameni sceptici vor înțelege că vaccinul nu-ți face rău si că trebuie să te sfătuiești cu medicul în privința profilului tău medical. Nu poți să spui că ești un om responsabil dacă alegi să ramâi dezinformat“, a spus Bănescu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.