BRAȘOV. Ajutor financiar pentru plata creșei și indemnizație pentru creșterea nepotului/ nepoților (DEZBATERE PUBLICĂ)
Primăria Brașov a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor educaționale prestate de o unitate de educație timpurie antepreșcolară (creșa) și a indemnizației destinată pentru creșterea nepotului/ nepoților.
Persoanele interesate pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind acest proiect de act normativ, pe adresa Direcției de Asistență Socială Brașov, str. Panselelor nr. 23, pe fax la numărul 0368464083 sau la adresa de e-mail dasbv@dasbv.ro.
Documentația privind proiectul de hotărâre poate fi studiată pe site-ul Primăriei Municipiului Braşov, pe site-ul Direcției de Asistență Socială Brașov (www.dasbv.ro), secţiunea Informaţii Publice/ Transparenţă decizională/ Anunţuri privind elaborarea proiectelor de Hotărâri de Consiliu Local/ 2021, sau la sediul Direcției de Asistență Socială Brașov, str. Panselelor nr. 23, program cu publicul: luni, marţi, miercuri, vineri: 08:30 – 15:00 (pauză de dezinfecţie 11:30- 12:00), joi: 08:30 – 17:00 (pauză de dezinfecţie 11:30- 12:00; 14:30 – 15:00).
Aceste propuneri pot fi transmise în perioada 22.04.2021-9.05.2021.
Proiectul de hotărâre prevede:
Art. 1 Prezenta hotărâre are ca obiect stabilirea cadrului legal de acordare de către Unitatea Administrativ Teritorială Brașov a unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor educaționale prestate de o unitate de educație timpurie antepreșcolară și a cadrului legal de acordare a indemnizației destinată pentru creșterea nepotului/ nepoților.
Art. 2 (1) Pot beneficia de ajutorul financiar pentru plata serviciilor educaționale prestate de o unitate de educație timpurie antepreșcolară în sensul celor definite și amintite de H.G. 1252/2012 cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare ajutor financiar, persoanele care au în întreţinere copii de vârstă antepreşcolară şi care se află în una dintre următoarele situaţii:
a)este părintele la care copilul locuieşte în mod statornic;
b)are calitatea de reprezentant legal al copilului şi se ocupă de creşterea şi îngrijirea acestuia;
c)este persoana desemnată de părinte pentru întreţinerea copilului, pe perioada absenţei părinţilor, conform prevederilor art. 104 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Ajutorul financiar este în cuantum de 525 lei și se acordă lunar, pentru fiecare copil de vârstă antepreşcolară, reprezentând echivalentul costului mediu lunar de întreținere pentru copiii care frecventează creșele din cadrul Serviciului Public de Administrare Creșe Brașov.
(3) Acordarea ajutorului financiar de la alin. (2) se efectuează numai pentru copilul care nu este înscris la creşă/grădiniţă în sistem public și pentru care solicitantul nu a refuzat un loc la creşă/grădiniţă în sistem public, ori nu a retras copilul de la creşă/grădiniţă organizate în același sistem.
Art. 3
(1) Pe perioada acordării stimulentului de inserție prevăzut la art. 7 din OUG nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor și până la înscrierea copilului/copiilor la o creșă/grădiniță organizată în sistem public, oricare dintre bunici beneficiază de o indemnizație pentru creșterea nepotului/nepoților, dacă se află în relații de rudenie firească sau din adopție cu nepotul/nepoții pentru care solicită indemnizația și are acordul părinților acestuia/acestora.
(2) Indemnizația prevăzută la alin. (1) este în cuantum de 525 de lei și se acordă lunar, pentru fiecare copil de vârstă antepreşcolară, reprezentând echivalentul costului mediu lunar de întreținere pentru copiii care frecventează creșele din cadrul Serviciului Public de Administrare Creșe Brașov.
(3) Acordarea indemnizației se efectuează numai pentru copilul care nu este înscris la creşă/grădiniţă în sistem public și pentru care solicitantul nu a refuzat un loc la creşă/grădiniţă în sistem public, ori nu a retras copilul de la creşă/grădiniţă organizate în același sistem.
Art. 4
(1)Ajutoarele financiare prevăzute la art. 2 și art. 3 nu pot fi cumulate între ele și nici cu ajutorul financiar pentru plata serviciilor oferite de bonă acordat în condițiile Legii nr. 35/2020 sau orice alt ajutor financiar având același scop, cu excepția stimulentului de inserție prevăzut la art. 7 din OUG nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Sumele prevăzute la art. 2 și 3 se vor actualiza, în conformitate cu echivalentul costului mediu lunar de întreținere prevăzut pentru copiii care frecventează creșele din cadrul Serviciului Public de Administrare Creșe Brașov, stabilit prin hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brașov.
Art. 5 Direcția de Asistență Socială Brașov va elabora metodologia de lucru privind acordarea ajutoarelor financiare stabilite prin prezenta hotărâre de consiliu local.
Art. 6 Primarul Municipiului Braşov prin Direcţia de Asistenţă Socială Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.