Turism

BRAȘOV. Sărbători Pascale pe… schiuri / Anunțul Primăriei

 

Primăria Brașov prelungește sezonul de schi din Poiana Brașov – Postăvarul până în data de 3 mai, astfel că turiștii vor putea schia și de Paște.
„Având în vedere că, după ce am verificat situația pârtiilor, aceasta este una foarte bună, avem un strat de zăpadă consistent, am luat hotărârea de a prelungi sezonul de schi pentru a veni în întâmpinarea celor care doresc să practice acest sport. Vom prelungi sezonul de schi inclusiv în vacanța de Paște, așa că invităm toți doritorii și turiștii care vor să ne calce pragul, să vină în Poiana Brașov ca să schieze în condiții foarte bune și, totodată, îi invităm să respecte măsurile de distanțare și regulile de prevenire a Covid-19”, a declarat viceprimarul Sebastian Rusu.

Conform viceprimarului, în cursul zilei de mâine se va analiza și posibilitatea modificării anumitor prevederi ale Hotărârii CLSU nr. 1/2021, respectiv cele care privesc modul de desfășurare a activităților de alimentație publică în zona pârtiilor. În acest moment, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică unitățile de alimentație publică aflate la o distanță mai mică de 100 m de marginea pârtiei vând doar produse alimentare ambalate și băuturi non-alcoolice îmbuteliate, în regim take-away. Doar turiștii care sunt cazați în cabanele/hotelurile în care funcționează acele unități de alimentație publică pot fi serviți în regim normal. Culoarele create de administratorul sistemului de transport pe cablu pentru schiori în zona de așteptare, precum și păstrarea distanței dintre aceștia, sunt reguli care vor rămâne valabile în continuare.

Până astăzi, s-au înregistrat peste 2 milioane de treceri prin turnichete.

În prezent se schiază pe toate pârtiile din Poiana Brașov: Kanzel, Lupului, Doamnei, Ruia, Drumul Roșu, Sulinar, Subteleferic, Bradul și Stadion.

Starea pârtiilor este bună, stratul de zăpadă are o grosime între 70 și 90 de centimetri. În această dimineață, la ora 8.00, temperatura în zona domeniului schiabil era -2 grade Celsius.

Au funcționat următoarele instalații de transport pe cablu: telegondola și telescaunul Ruia, dar în weekend vor fi deschise și alte sisteme de transport pe cablu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button