[ViDEO] BRAȘOV. Fiul omului de afaceri Sever Mureșan a fost arestat preventiv, după ce a distrus 12 mașini, în Noua
Fiul omului de afaceri Sever Mureșan a fost reținut de polițiști, iar astăzi s-a dispus arestarea lui preventivă, după ce, săptămâna trecută, a distrus 12 autoturisme, în cartierul Noua din municipiul Brașov, bușindu-le cu mașina sa, Range Rover.
„La data de 19 aprilie 2021, bărbatul în vârstă de 31 ani, din municipiul București, a fost reținut pentru 24 ore de către polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
Ulterior, la data de 20 aprilie 2021, instanța a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent principal Nadia Olaru.
Polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” (n.r. bărbatul avea permisul reținut, atunci când a comis fapta din cartierul Noua).
Inițial, după eveniment, Stephane Adriene Mureșan a fost internat la Psihiatrie.
Tatăl bărbatului este Sever Mureșan, cofondator al Băncii Dacia Felix (a doua bancă privată românească), care a fost anchetat pentru înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, gestiune frauduloasă și abuz în serviciu, dar ancheta a trenat și în cele din urmă în 2005 a intervenit termenul de prescripție, și Mureșan a fost achitat, fiind însă obligat să plătească 100 de milioane de euro daune, potrivit g4media.ro.
Pentru mai multe date, VEZI ȘI:
Update. BRAȘOV. Șoferul care a avariat 12 mașini, în Noua, era cel puțin băut
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.