Delicte

Update. BRAȘOV. Primarul din Comăna: „Pe fond de presiune și stres am avut o reacție impulsivă verbal la adresa oamenilor legii. Recunosc și regret…”

 

Primarul comunei brașovene Comăna, reținut alaltăseară pentru două infracțiuni de ultraj, a recunoscut coniterea faptelor și susține că le regretă.

Astfel, el a încheiat cu procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov un acord de recunoaştere a vinovăţiei, care prevede o condamnare la închisoare cu suspendare de mai puţin de un an şi interzicerea unor drepturi. Dosarul va fi trimis în instanţă, pentru validarea acordului.

Iată cum se justifică Viorel Grusea (PNL), pe contul său de Facebook:

„Ieri (n.r. alaltăieri, 14 aprilie) a avut loc un eveniment neplăcut.
Pe fond de presiune și stres am avut o reacție impulsivă verbal la adresa oamenilor legii.
Recunosc și regret această reacție de moment; până ieri nu am mai avut niciodată vreun conflict cu legea penală și, cu siguranță, nu voi mai avea! Pentru că știu că nu am făcut, nu fac și nu voi face rău nimănui, iar reacțiile de acest gen nu vor mai exista! Multumesc tuturor celor care in aceste momente dificile pentru mine și familia mea, au fost alături de noi și ne au susținut!”.

Amintim că, primarul i-a amenințat cu moartea pe polițiști, fiind nemulțumit de faptul că aceștia suspendau activitatea magazinului soției sale.

Pentru mai multe informații, VEZI ȘI:

BRAȘOV. Primar din județ, reținut pentru ULTRAJ / Update: Polițiști amenințați cu moartea


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button