BRAȘOV. Trei inși, unul recidivist, arestați pentru trafic de droguri
Trei bărbați se află în arest preventiv, fiind cercetați într-un dosar de trafic de droguri instrumentat de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Brașov.
Cei trei au fost propuși spre arestare preventivă pe 2 aprilie, la Tribunalul Brașov, iar instanța a aprobat cererea formulată de procurorul de caz, dispunând emiterea mandatelor pentru o perioadă de 30 de zile.
Inculpații au contestat decizia, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Brașov, însă deznodământul a fost același. În fapt, judecătorul de drepturi și libertăți a respins astăzi ca nefondate contestaţiile formulate de bărbați. Decizia Curții de Apel este definitivă, iar mandatele de arestare preventivă sunt valabile până pe 1 mai, inclusiv.
B.A.C. este cercetat pentru trafic de droguri de risc şi de mare risc, M.F.A. este cercetat sub aspectul săvârşirii în stare de recidivă a infracţiunii de trafic de droguri de risc, iar V.C.I., pentru trafic de droguri de risc în formă continuată (2 acte materiale).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.