Înmormântarea lui Nelu Ploieșteanu, amânată / De ce refuză familia să ridice trupul de la morgă
Nelu Ploieșteanu trebuia să fie înmormântat în cursul zilei de ieri, 4 aprilie, însă familia nu a vrut să ridice trupul neînsuflețit de la morga Spitalului Floreasca, după ce autoritățile au refuzat să elibereze un certificat din care să reiasă că artistul nu mai avea COVID-19.
Nemulțumiți, membrii familiei au făcut o cerere prin care cer autopsia, cerere care a fost și aprobată, potrivit ciao.ro. Corpul neînsuflețit al lui Nelu Ploieșteanu va ajunge la medicii legiști de la Institutul Național de Medicină Legală, apoi înmormântarea va avea loc la Cimitirul Străulești 2, acolo unde odihnește și fiul său, Mihăiță, informează Antena 3.
Băiatul regretatului artist de muzică de petrecere s-a stins din viață în 2018, la 32 de ani, după o lungă suferință. Mihăiță a venit pe lume sănătos, dar un vaccin l-ar fi afectat pe viață. La vârsta de două luni, Mihăiță a fost diagnoticat cu tetrapareză spastică și encefalopatie, el fiind paralizat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.