CORONAVIRUS. Dr. Andreea Moldovan: „Aproximativ 90 de copii internați, din care cinci intubați”
Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, dr. Andreea Moldovan, a anunțat marţi, într-o conferinţă de presă, că aproximativ 90 de copii sunt în spitale cu diverse forme de COVID-19, iar cinci dintre ei sunt intubaţi.
„Sunt 120 de paturi de terapie intensivă pentru copii la nivelul întregii ţări. Sunt ocupate, momentan, cu copii în fază gravă, intubaţi, nouă paturi. Este impresionant că am pus în funcţiune paturi de terapie intensivă, însă pe măsură ce acestea sunt identificate, nu de acum, se săptămâni încoace, ele sunt foarte rapid ocupate şi de asemenea este impresionant faptul că putem să găsim resursa locativă pentru paturile de terapie: avem ventilatoare, monitoare, injectomate şi ce mai trebuie, problema este cu resursa umană care de un an de zile este mai mult decât chinuită şi supusă unor eforturi deosebite…Nu există doar SARS-CoV-2 atunci când vorbim de forme grave, sunt, de fapt, afectări plurisistemice, ale întregului organism, pentru că este un virus care circulă în întreg organismul şi declanşează acele fenomene imunologice de care ne temem cu toţii”, a declarat Andreea Moldovan.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.