Eurovision 2021. Piesa cu care participă România (VIDEO)
TVR a anunțat că artista Roxen merge la Eurovision 2021 cu piesa Amnesia, regizată de Bogdan Păun (video AICI). Din mai multe variante „demo”, juriul a ales melodia câștigătoare, interpretată de artista casei de discuri Global Records.
„Anul 2020 a fost atât de complicat pentru noi toți, încât mulți l-am vrea uitat, închis undeva într-un colț al minții noastre. „Amnesia” este un cântec puternic, cu un mesaj pe măsură, iar lui Roxen i se potrivește perfect. Suntem puternic afectați de aceste vremuri, oricât am ascunde aceste lucruri. Cred că piesa are un potențial imens, este genul pe care poți să îl placi sau nu, dar nu poți să-l uiți. Pentru noi, urmează o perioada foarte aglomerată, cu filmări pentru postcardul României și live-on-tape, întâlnirea șefilor de delegații și pregătirea show-ului”, a declarat Liana Stanciu, șefa delegației României.
Jurații au fost Luminiţa Anghel, Andrei Tudor, Liana Stanciu, Lucian Ștefan, Bogdan Păun, Liviu Elekes, Bogdan Pavlică, Dan Manoliu și Gabriel Scîrlet.
Eurovision 2021 va avea loc la Rotterdam, cu semifinalele pe 18 şi 20 mai. Finala va avea loc pe 22 mai.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.