[ViDEO] Update BRAȘOV. Avaria a fost „remediată”. „Românește” (VIDEO)
La conducta de termoficare din care se scurg de vineri banii brașovenilor s-a făcut o intervenție, care cu greu se poate numi „remediere”.
Conducta, care nu are nici doi ani, se află pe 13 Decembrie, lângă pasajul CF, fiind paralelă cu calea ferată, iar de vineri, dintr-un punct al ei apa fierbinte gâlgâia în voie ca dintr-un robinet pe sol (detalii: BRAȘOV. Agent termic dus pe… Apa Sâmbetei (VIDEO))
Sâmbătă seară, situația era remediată „românește”. O folie din plastic fusese mai mult sau mai puțin fixată la gura spărturii. Dar apa fierbinte continua să curgă în șuvoi, folia ca un „manșon”, ferind-o doar parțial de priviri în drumul ei spre sol. Nu pare să fie o intervenție a SPLT, ci doar o improvizație a vreunui locatar din zonă. Însă banda – din aceea cu care se delimitează o zonă de șantier – cu care este legată folia ar indica o lucrare provizorie a unei echipe SPLT fără prea mare efect asupra risipei de agent termic.
O fi având legătucă cu faptul că Serviciul Public Local de Termoficare (SPLT) din cadrul Primăriei Braşov a lansat o licitaţie cu o valoare estimată de 5.900.000 lei, inclusiv TVA, pentru semnarea unui contract cu o firmă care să se ocupe de reparaţii curente si în regim de intervenţii cu caracter de urgenţă, intervenţii accidentale, la reţele termice de transport şi distribuţie. Firmele interesate pot depune ofertele până în 5 martie, iar contractul va fi valabil până la finalul anului.
Printre altele, firma va trebui să facă sondările, pentru a identifica unde s-a produs avaria, dar şi să realizeze toate lucrările necesare.
Conform caietului de sarcini, firma care va obţine contractul va trebui să intervină în maxim o oră de la anunţarea avariei de către SPLT.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.