Delicte

[ViDEO] COVID-19. PERCHEZIȚIE și la BRAȘOV, în legătură cu vânzarea de măști falsificate (VIDEO)

 

Polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează 10 percheziții domiciliare, în această dimineață, în București și în județele Bihor, Brașov, Maramureș și Timiș, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în care se efectuează cercetări pentru înșelăciune și punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

„Faptele au legătură cu activitatea de comercializare către o unitate spitalicească desemnată drept spital faza I pentru asistența pacienților testați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 de măști de protecție ce poartă o marcă înregistrată cunoscută la nivel mondial, produse cu privire la care există indicii temeinice că sunt contrafăcute. În același timp, se vor pune în aplicare 6 mandate de aducere emise pe numele bănuiților, ce vor fi conduși la sediul unității de poliție în vederea audierii acestora, pentru clarificarea situației de fapt”, se arată într-un comunicat remis de Poliția Română.

La activități participă luptători din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și specialiștii Institutului Național de Criminalistică și polițiștii inspectoratelor județene de poliție Bihor, Brașov, Maramureș și Timiș.

Potrivit hotnews.ro, măștile falsificate ar fi fost vândute de trei firme din România spitalului Victor Babeș din Timișoara, cu 50 de lei bucata cu tot cu TVA. Paguba s-ar ridica la 120.000 de euro.

„Am descoperit un lot de peste 14.000 de bucăți, care nu erau conforme. De fapt, erau fake, am înștiințat imediat autoritățile și le-am retras de pe secții. Noi am sesizat organele competente și așteptăm să vedem ce putem să facem cu aceste loturi. Vorbim de măști FFP3, o anumită marcă, efectiv picau filtrele de la ele”, declara, în noiembrie 2020, pentru tion.ro., Cristian Oancea, managerul Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button