Sport
BRAȘOV. Șefii FRF, la Primărie! Gândurile viceprimarului Sebastian Rusu…
Conducerea Federației Române de Fotbal (FRF), în frunte cu președintele Răzvan Burleanu, a fost prezentă la Primăria Brașov.
Viceprimarul Rusu Sebastian Mihai a scris pe contul său de Facebook cu privire la acest eveniment: „Sportul și fotbalul au susținerea Primăriei Municipiului Brașov. Fotbalul, sau sportul rege – cum mai e cunoscut, este un fenomen social, cu impact în rândul populației și, foarte important, în mediul economic. Iar Brașovul are nevoie de terenuri (indoor și outdoor) și infrastructură sportivă, precum și de un stadion municipal modern. Ne-am bucurat să-i avem oaspeți, la Primărie, pe reprezentanții Federaţiei Române de Fotbal (FRF), în frunte cu președintele Răzvan Burleanu, alături de Octavian Goga, președintele Asociației Județene de Fotbal (AJF) Brașov. În discuțiile cu dânșii au fost abordate proiectele aflate în derulare în municipiul Brașov, în parteneriat cu FRF, dar și altele viitoare”.
Sebastian Rusu a mai punctat: „Brașovul trebuie să aibă și va avea o echipă cu care să se mândrească, iar brașovenii se vor întoarce și vor umple, din nou, stadionul orașului”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.