STRETENIE. Azi ursul ne arată cât mai ține iarna
Astăzi, credincioșii aparținând Bisericilor creștine istorice sărbătoresc Întâmpinarea Domnului, la 40 de zile de la Naștere, sărbătoare despre ale cărei semnificaţii puteţi citi AICI. În tradiţia populară este una dintre cele trei zile cunoscute din vremuri imemoriale drept Martinii de iarnă, Stretenia sau Ziua Ursului. Martinul de mijloc, din 2 februarie, coincide cu Întâmpinarea și cu o altă sărbătoare păgână, Ziua Ursului, care se sărbătorește, pentru ca fiara să nu atace vitele peste an, notează etnologul Ion Ghinoiu. În credința populară, cine se naște sau cine face nuntă în această zi va avea parte numai de necazuri și nu-i va merge bine. În general, ziua de Stretenie se ţine pentru sporul casei și pentru sănătate. Superstiţiile specifice zilei de Stretenie sunt numeroase. Femeile au grijă să nu arunce în bătătură cărbuni aprinși, pentru că măresc fertilitatea lupoaicelor. Se spune că, dacă o lupoaică înghite un cărbune aprins, „rămâne grea”. Tradiția are legătură cu străvechea sărbatoare romană a Lupercaliilor, de la începutul lui februarie, când aveau loc lustrațiuni și procesiuni în jurul Romei, cu făclii aprinse, în onoarea zeului Pan, supranumit și Lupercus, adică ucigătorul lupilor, spre ocrotirea turmelor. În ziua praznicului, este bine ca mamele ai căror copii sunt bolnavi să dăruiască lucruri de îmbrăcăminte copiilor săraci. Practicarea acestui ritual aduce bucurii și alungă boala din familiile generoase.
Potrivit uneia dintre ele, cine lucrează în ziua de Stretenie va avea parte de boală și i se va strâmba gura; dacă boul, în cursul zilei de Stretenie, va bea apă din urma lui, atunci este semn că trece iarna; dacă însă va bea apă din streașina casei, atunci anul va fi unul cu mană pentru albine și oi; dacă în ziua de Stretenie este cald, atunci va fi o vară călduroasă și îmbelșugată, iar dacă în această zi este frig, ger și viscol, atunci vara va fi friguroasă și neroditoare.
Și cum va fi vremea peste an
Ca la orice mare sărbătoare, se spune că, în această zi, se află vremea de peste an, Acum, anotimpul rece se luptă cu cel cald, moment propice pentru a face previziuni meteorologice. Dacă e cald, e bine, dar mai ales dacă ursul își strică bârlogul e semn de primăvară timpurie.Ursul este un personaj totemic în credință populară, asociat cu un bătrân puternic și înțelept, în legătură cu care se pune schimbarea vremii. Dacă de Stretenie e soare și ursul își vede umbra, iarna se mai prelungește cu încă șase săptămâni. Dacă, însă, e vreme noroasă și ursul nu-și vede umbra, înseamnă că frigul va slăbi, iar primăvara e aproape. Pentru a-i câștiga bunăvoința ursului, oamenii îi lasă în cale ofrande constând în carne și miere. Copiii sunt unși cu grăsime de urs pentru a deveni puternici și rezistenți, iar cei mai firavi și mai plăpânzi, mai ales după ce scapă după o boală grea sunt botezați Ursu. Cei sperioși sunt afumați cu păr smuls din blana unui urs. De asemenea, în satele colindate de țiganii ursari, bărbații se lasă călcați de urs, pentru a fi sănătoși și puternici.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.