[ViDEO] BRAȘOV. Taximetriști depistați sub influența alcoolului/drogurilor (VIDEO)
Lucrători din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier, alături de polițiști de la Serviciul Rutier, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul Criminalistic, Secțiile 1-5 Poliție, în colaborare cu reprezentanți ai Registrului Auto Român Brașov, au desfășurat, ieri, o acțiune pe raza municipiului Brașov, ce a vizat verificarea legalității transportului rutier de persoane în regim taxi.
Printre obiectivele acțiunii s-au numărat:
-Verificarea legalității desfășurării activității de transport rutier de persoane în regim taxi;
-Impunerea respectării normelor legale privind desfășurarea activității de transport rutier de persoane în regim taxi;
-Verificarea stării tehnice a autovehiculelor;
-Verificarea funcționării corecte a aparatelor de taxat;
-Verificarea alcoolscop a tuturor conducătorilor de vehicule, ce efectuează transport rutier de persoane în regim taxi.
Polițiștii au aplicat 67 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 12.720 lei, dintre care 27 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 Rep. privind circulația pe drumurile publice, 10 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere și 30 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
„Au fost efectuate 137 de testări ale conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat și au fost constatate 2 infracțiuni la regimul rutier, respectiv 1 infracțiune pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și 1 infracțiune pentru conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive. Au fost reținute 4 permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare și a fost reținută 1 autorizație taxi”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent principal Nadia Olaru.
De asemenea, în cadrul acțiunii a fost aplicată o sancțiune contravențională pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, în valoare de 1.500 lei, fiind dispusă măsura confiscării unei sume de bani (neprecizată de polițiști).
Foto – arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.