112

BRAȘOV. Băiețel liniștit de o jandarmeriță, după ce și-a văzut mama accidentându-se și leșinând pe pârtie / Ce a urmat

  • FB_IMG_1609698908020_285492.jpg
 

Un buchet de flori a fost trimis la sediul Inspectoratului de Jandarmi Brașov, astăzi, drept mulțumire pentru intervenția unei tinere care este angajată în cadrul instituției.

Rucsandra a intervenit, în prima zi a acestui an, pentru a liniști un băiețel de 4 ani a cărui mamă a suferit o accidentare urmată de pierderea stării de conștiență, pe Pârtia Drumul Roșu (vezi și: BRAȘOV. Intervenții de urgență, astăzi, pe pârtie! Accidentare gravă!).

„Chiar pe 1 ianuarie, pe Pârtia Drumul Roșu, din Poiana Brașov, o turistă a suferit un accident în urma căruia și-a pierdut cunoștința. Primul ajutor l-au acordat salvamontiștii, care au coborât-o la baza pârtiei. La intervenție s-au deplasat și colegii noștri, Cristi și Rucsandra, care l-au găsit, alături de turista accidentată, pe băiețelul ei de 4 ani, plângând și speriat. Rucsandra l-a întrebat dacă vrea să-l ia în brațe, să se încălzească, iar el s-a lipit de ea și au coborât împreună cu ceilalți. Ulterior, mămica accidentată și-a revenit, iar băiețelul i-a povestit că «Rucsandra a fost blândă cu mine, m-a ținut în brațe exact ca tine, mami». Puțin mai devreme, a sosit la poarta unității noastre un buchet de flori drept mulțumire pentru Rucsandra. Micile detalii fac diferența, iar noi ne bucurăm că avem colegi cu suflet mare”, au transmis reprezentanții IJJ Brașov.

Alături de flori a fost trimisă și o felicitare cu mesaj de mulțumire pentru intervenția din data de 1 ianuarie.

VEZI ȘI:

BRAȘOV. Alte cinci accidentări pe pârtii! Regulamentul privind conduita pe domeniul schiabil

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button