BRAȘOV. Unul dintre arestații din dosarul „Mită în spitale” ar avea COVID-19
Unul dintre inculpații pentru care Tribunalul Brașov a emis mandat de arestare preventivă, în dosarul „Mită în spitale”, ar avea COVID-19, conform stiripesurse.ro.
Fostul consilier județean Andrei Kadas, despre care surse mytex.ro au informat în data de 5 decembrie că a fost transportat la un centru medical din Prahova, imediat după emiterea mandatului de arestare preventivă, ar fi fost confirmat cu noul coronavirus.
Conform stiripesurse.ro, inculpatul era infectat încă de la momentul declanșării dosarului, iar procedurile cu acesta au fost greoaie, pentru că era internat.
În prezent, el s-ar afla la Spitalul Sfântul Patric din localitatea Băicoi, iar audierea sa la momentul judecării propunerii de arestare preventivă, din 4 decembrie, s-ar fi făcut prin videoconferință.
Amintim că, astăzi, la Curtea de Apel Brașov, se va da o soluție la contestațiile formulate de inculpați împotriva măsurii arestării preventive.
Update: BRAȘOV. Ce a decis Curtea de Apel în dosarul „MITĂ în SPITALE”
Pentru detalii, CITIȚI ȘI:
BRAȘOV. Contestații în dosarul „MITĂ în SPITALE”
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.