Update. Allen Coliban: „Toleranță zero pentru hoție în Primăria Brașov”
După conferința de astăzi (vezi AICI) primarul Brașovului, Allen Coliban, a scris și pe Facebook despre auditul care urmează la nivelul instituției pe care o conduce și despre falsul pe care l-ar fi descoperit într-unul dintre contractele încheiate pe când fotoliul de primar era ocupat de actualul consilier local George Scripcaru (vezi și: BRAȘOV. Allen Coliban, noi informații despre auditul de la Primărie și despre suspiciuni de fals într-un contract).
„Toleranță zero pentru hoție în Primăria Brașov
Încă din campanie am fost atenționat de mulți oameni din oraș că în administrația locală se întâmplă nereguli, unele chiar de natură penală.
Am încercat să nu mă las influențat și am venit în Primărie fără preconcepții.
Iată, însă, că doar la o lună distanță de la preluarea mandatului încep să apară și dovezile pentru ceea ce înainte erau doar zvonuri.
Am descoperit recent în Primăria Brașov un contract falsificat de angajați ai primăriei în favoarea unei firme care prestează servicii pentru oraș. Pe scurt, a fost modificată data contractului pentru ca firma să nu plătească penalizările legate de întârzierea prestării serviciilor pentru care s-a semnat contractul.
Am decis următoarele măsuri:
– Cercetare disciplinară internă
– Predarea dovezilor către instituțiile juridice abilitate să cerceteze cazul
– Declanșarea unui audit intern, care va începe în această lună.
Mă aștept, acum, să descoperim și alte nereguli similare, iar mesajul meu este unul foarte ferm: nu voi tolera nicio încălcare a legii în Primăria Brașov!
Toate aceste lucruri s-au întâmplat în mandatul vechii administrații, personificată de George Scripcaru, fost primar, acum consilier local din partea PNL.
De la preluarea mandatului, am avut o colaborarea foarte bună cu PNL Brașov, care face pași rapizi în a se delimita de membrii cu probleme sau suspiciuni de natură penală. Și cred că împreună vom pune atât municipiul, cât și județul, pe un făgaș de dezvoltare accentuată.
Atunci când această bună colaborare a fost umbrită, acest lucru s-a întâmplat din cauza vechii ‘’găști’’ condusă de George Scripcaru. Cred că cel mai bun semnal pe care PNL poate să îl dea brașovenilor că își dorește să se despartă de vechile metehne pentru totdeauna este retragerea sprijinului politic lui George Scripcaru prin pierderea calității de membru în partid.
Le cer domnului Veștea, președintele PNL Brașov, și domnului Ludovic Orban, premier și președinte PNL, să îl îndepărteze pe George Scripcaru din PNL și, prin urmare, din Consiliul Local Brașov. Astfel, el nu va mai putea avea nicio legătură formală cu aparatul și deciziile administrative din Primăria Brașov. Consider că este un gest potrivit în prag de alegeri parlamentare, pentru că, fără hoție în administrația publică este ceea ce ne dorim cu toții, indiferent de spectrul politic (…)”, este o parte din postarea primarului Allen Coliban.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.