BRAȘOV. Regulamentul de parcare a fost modificat / NOUTĂȚI importante!
Consilierii locali brașoveni au aprobat, astăzi, modificările la Regulamentul de parcare.
Potrivit regulamentului modificat, în parcările publice cu plată exploatate direct, prin delegare de gestiune sau prin concesionare, staţionarea autovehiculelor este permisă numai prin plata tarifului de parcare, care se aplică pentru intervalul orar 8:00 – 20:00, de luni până sâmbătă inclusiv (în vechiul regulament era de luni până duminică, 24h/24h).
A fost redefinită și noțiunea de riveran. Până acum, riveranii erau persoanele fizice care au domiciliu în dreptul parcării, acum Abonamentul tip riveran se eliberează persoanelor fizice care au domiciliul sau reședința în zona parcării. Deținătorii abonamentului tip riveran vor putea parca în orice loc disponibil, pe o rază de 200 m, cu condiția ca locul de parcare să se afle în aceeași zonă de tarifare.
Următoarea interdicție a fost abrogată: „Nu se vor elibera abonamente de tip riveran persoanelor fizice şi juridice care sunt proprietare de apartamente în imobilele de locuinţe colective sau individuale în a căror autorizaţie de construire s-a prevăzut executarea de locuri de parcare în incinta parcelei sau a construcţiei ce a făcut obiectul autorizării”.
Totodată, a fost modificată lista documentelor pe care solicitantul trebuie sa le prezinte pentru a beneficia de abonament de riveran. Astfel, la cererea de eliberare a abonamentului tip riveran, solicitantul va anexa
următoarele:
– pentru identificarea domiciliului, unul dintre următoarele: copie simplă după actul de identitate, viză de reședință (flotant), contract de închiriere sau de comodat cu dată certă (în aceste ultime două cazuri, sunt exceptate de la data certă contractele de închiriere sau comodat încheiate cu rude de gradul I)
– pentru identificarea proprietarului sau utilizatorului, unul dintre următoarele: copie după certificatul de înmatriculare al autoturismului din care să rezulte că proprietar sau utilizator este solicitantul abonamentului tip riveran, sau documente privind dreptul de folosință (utilizare) a autovehiculului: contract de leasing, act de donație, act de moștenire, contract de închiriere sau de comodat cu dată certă (în aceste ultime două cazuri, sunt exceptate de la data certă contractele de închiriere sau comodat încheiate cu rude de gradul I), sau împuternicire din partea proprietarului pentru utilizarea autoturismului de serviciu.
La primirea abonamentului, beneficiarului i se va comunica o hartă/ listă a străzilor aferente zonelor de tarifare.
Și prevederea „În Centrul Istoric acest tip de abonament se eliberează pentru persoanele fizice domiciliate în această zonă, proprietare de autoturism înmatriculat la adresa de domiciliu, care nu au posibilităţi de parcare în curte” a fost abrogată.
Persoanele fără abonament au de achitat următoarele tarife în parcările publice (n.r. nu în cele rezidențiale): 3 lei/oră în „Zona 0”, 2 lei/oră în „Zona 1” și 1,5 lei/oră în „Zona 2”. Ocuparea unui loc de parcare fără plata acestor tarife se sancționează cu amendă cuprinsă între 500 și 1.000 de lei.
Acest serviciu a fost concesionat de firma P&P SRL, pentru o perioadă de 10 ani.
Zonele de tarifare
Zona 0 – tarif 3 lei/oră
Str. Vlad Țepeș, Str. Nicolae Iorga (lângă SIF) & Biserică, parcarea dintre Primărie, Poștă & Parcul Eroilor, B-dul Eroilor – de la giratoriu până la Str. Vlad Țepeș, B-dul Eroilor – Hotel Capitol, Colegiul Unirea (de la Modarom la Str. N. Bălcescu + Prefectură), B-dul Eroilor – Cristiana, între Cercul Militar – fostul Cinema Astra, Biblioteca Județeană, B-dul Eroilor – Str. M. Sadoveanu, Str. Postăvarului, Str. Politehnicii, Str. N. Bălcescu, Str. Grigoraș Dinicu, Str. Poarta Șchei, Str. Cibinului, Șirul Gheorghe Dima, Șirul Mitropolit Andrei Șaguna, Aleea Tiberiu Brediceanu + Cimitirul Eroilor – Platou, Str. Gheorghe Băiulescu, Str. Castelului, Str. Lungă (de la N. Iorga – Str. De Mijloc), Str. Bisericii Române (Str. Lungă – Str. De mijloc – Str. Avram Iancu), Str. Colonel Ion Buzoianu, Str. Maior Cranța, Str. Alexandru Ioan Cuza, Str. Poiana Soarelui, Str. Poiana Ursului, Calea Poienii km 11 – km 11.5.
Zona 1 – tarif 2 lei/oră
Str. Prundului, Str. Băilor, Str. Lungă – Unitatea Militară, Str. De Mijloc, Str. Mihai Viteazul, Str. Nicopole, Str. Școlii, Str. Bisericii Române, Complex Bartolomeu, Calea Făgărașului, Gara Bartolomeu, Șos. Cristianului – Complex Brintex, Str. Memorandului, Str. Carierei, Str. Turnului, Str. Independenței, Str. 13 Decembrie, Str. Pavilioanelor CFR, Str. Hărmanului de la nr. 70A la nr. 74, B-dul Alexandru Vlahuță, Str. Tâmpei, B-dul Valea Cetății, Str. Someșului, Str. Molidului, Calea București nr. 53-63, Str. Traian, Str. Sf. Arhangheli, Str. Săcelelor, Str. Gen. Eremia Grigorescu, Str. Hermann Oberth, Str. Uranus, Str. Prelungirea Crinului, Str. Zizinului, Str. Carpaților, Str. Poienelor, Str. Berzei, Cantina Roman, Str. Zorilor, Str. Agrișelor, Str. Grădinarilor, Str. Castanilor, Str. Izvorul Rece, Str. Munteniei, Str. Olteniei, Str. Aurel Vlaicu, Str. 13 Decembrie, Str. Mircea cel Bătrân, Str. Pictor, Ștefan Luchian, B-dul Griviței, Str. Mihai Viteazul, Str. Sitei, Str. Dr. Alexandru Davila, Str. Lungă (de la Str. Carierei la Str. Crișan), Str. Ioan Socec, Str. Morii, Str. Basarabia, Str. Târnavei, Str. Zizinului, Str. Traian, B-dul Gării Parchete, B-dul 15 Noiembrie, Str. Mihail Kogălniceanu, B-dul Iuliu Maniu, Str. Lucian Blaga, Str. Nicolae Titulescu, Str. Zizinului, Str. Toamnei, B-dul Victoriei, B-dul Gării, Gara Brașov, Str. Prahova, Str. Crișana, Str. Dobrogea, Str. Moldovei, Str. Oașului, Str. Maramureș, Str. 9 Mai, Str. Transilvaniei.
Zona 2 – tarif 1,5 lei/oră
Str. Brazilor, Str. Paltinului, Str. Gorunului, Str. Prunului, Str. Lungă – lângă parc și pasaj, CF Str. Dimitrie Anghel, Calea Feldioarei – Remat – Unitatea Militară.
VEZI ȘI:
BRAȘOV. Problema parcărilor publice… TERMEN LIMITĂ pentru riverani
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.