Update. BRAȘOV. Bărbat decedat după un stop cardio-respirator, pe Calea București / De ce nu s-a intervenit imediat cu autospecială cu medic
Compartimentul Informare și Relații Publice al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov a emis, astăzi, un comunicat de presă cu privire la cazul bărbatului care a decedat, ieri, după ce i s-a făcut rău, pe Calea București din municipiul Brașov (VEZI ȘI: BRAȘOV. Intervenție de urgență pe Calea București! Update: Bărbat declarat decedat…).
În comunicat se explică de ce cazul nu a fost preluat de la bun început de către un echipaj de tip C, cu medic.
„În data de 10 noiembrie a.c., la ora 10:19 prin Sistemul Național Unic de Apeluri de Urgență 112 s-a primit solicitarea de a interveni pentru acordarea primului ajutor medical unui bărbat căzut în stradă. La fața locului a fost trimis un echipaj SMURD de tip B, încadrat cu 3 paramedici. De asemenea la aceeași intervenție a fost direcționat și un echipaj de tip B, încadrat cu asistent medical, aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Brașov, nefiind disponibil în acel moment niciun echipaj medical de tip C încadrat cu medic. În momentul eliberării primului echipaj medical de tip C, aparținând de asemenea Serviciului Județean de Ambulanță Brașov, a fost direcționat la locul intervenției, avându-se în vedere starea critică în care victima se afla. Vă facem mențiunea că echipajul SMURD aparținând instituției noastre a acționat pe toată durata intervenției în conformitate cu procedurile și protocoalele aflate în vigoare și în limita nivelului de competențe dobândite în urma formării profesionale din Centrele de Formare ale M.A.I., pe care paramedicii ce încadrau această ambulanță le au”, se arată în comunicatul remis de ISU Brașov.
Potrivit reprezentanților instituției, în dotarea ISU Brașov sunt autospeciale de intervenție SMURD tip B, încadrate cu 3 subofițeri paramedici cu pregătire în acordarea primului ajutor calificat și autospeciale superioare de intervenție SMURD tip C, încadrate cu un medic de urgenţă sau un medic de anestezie terapie intensivă, un asistent medical cu experienţă spitalicească în manevrele de urgenţă şi terapie intensivă și 2 subofițeri paramedici.
Echipajele medicale de urgență în fază prespitalicească ale Serviciilor Mobile de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare sunt dotate diferit cu echipamente, materiale sanitare şi medicamente în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind stabilirea competenţelor şi atribuţiilor echipajelor publice de intervenţie de diferite niveluri în faza prespitalicească.
„Acordarea primului ajutor calificat se face pe bază de protocoale şi proceduri, precum şi pe baza indicaţiilor medicale la distanţă. Echipajele de prim ajutor care nu pot asigura asistenţa de urgenţă adecvată unui pacient aflat în stare critică au obligaţia de a solicita imediat sprijinul unui alt echipaj avansat la locul intervenţiei. Șeful echipajului medical de urgenţă are obligaţia de a solicita sprijinul unui echipaj de nivel de competenţă superioară, în cazul în care pacientul la care se află necesită intervenţia unui astfel de echipaj. Trimiterea în sprijinul echipajelor de prim-ajutor a unuia sau a mai multor echipaje medicale de urgenţă se face dacă din informaţiile obţinute rezultă necesitatea trimiterii imediate a unui echipaj medical de urgenţă sau a mai multor echipaje fără aşteptarea informaţiilor din partea echipajului sau a echipajelor de prim ajutor. Medicii din afara sistemului medical de urgenţă care intervin în sprijinul echipajelor de prim ajutor, se legitimează și solicită acordul dispeceratului în zona căruia funcţionează echipajul de prim ajutor și au obligaţia să respecte protocoalele de lucru ale echipajelor”, au mai explicat reprezentanții ISU Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.