BRAȘOV. Ziua Armatei a fost sărbătorită, totuși, public
Ziua de 25 Octombrie 1944, când, la Carei, ultima palmă de pământ românesc a fost eliberată de sub ocupația străină din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, devenită din acest motiv Ziua Armatei Române, a fost celebrată astăzi şi la Brașov chiar dacă în condiții speciale, impuse de starea de alertă.
Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a participat astăzi, la Monumentul Eroilor din Șprenghi, la ceremonia militară și religioasă prilejuită de sărbătorirea Zilei Armatei României, alături de reprezentanți ai Consiliului Județean, Primăriei municipiului Brașov, comandanți de unități militare, reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, Inspectoratului de Jandarmi Județean, Grupării Mobile de Jandarmi „Burebista”.
Din cauza contextului epidemiologic actual, ceremonia s-a desfășurat cu un număr redus de participanți și fără prezența publicului. De asemenea, au fost respectate toate măsurile de protecție sanitară impuse pentru prevenirea și limitarea raspândirii noului coronavirus.
„Onorăm astăzi Armata României și memoria celor care și-au jertfit viața pentru apărarea țării și pentru dăinuirea neamului românesc, atât de greu încercat de istorie. Ne plecăm cu gratitudine și respect în fața eroilor, iar lecția lor de sacrificiu, patriotism, dăruire și solidaritate se cuvine să ne-o însușim cu toții, pentru că numai astfel vom putea birui, la rândul nostru, încercările prezentului și viitorului. La mulți ani Armatei noastre și militarilor ei, din toate armele, la mulți ani România!”, a transmis prefectul Mihai Cătălin Văsii.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.