Politic

BRAȘOV. Când va depune jurământul Allen Colban?! / Despre digitalizarea Primăriei… / Programul de azi al noului primar

 

Allen Coliban, care a câștigat la alegerile locale din 27 septembrie „fotoliul” de primar al Brașovului, a anunțat că s-a primit de la Judecătorie decizia de validare a mandatului său, astfel că la începutul săptămânii viitoare – cel mai probabil – va depune jurământul, ca și viceprimarii Flavia Boghiu și Sebastian Rusu, de altfel.

El a relatat că speră ca până la finele lunii – dacă nu la începutul lui noiembrie – să aibă loc prima ședință a noului Consiliu Local, în care să se constituie comisiile de specialitate. 

De asemenea, Allen Coliban a adus în discuții necesitatea digitalizării Primăriei, informându-se de la reprezentanții unei companii în domeniu cu privire la ce ar trebui făcut în acest sens: „Ar fi normal ca sistemul de preluare al sesizărilor să fie automat, căci este de 30 de ori mai rapid față de procesarea umană. Iar numărul sesizărilor pe adresa Primăriei este foarte mare. Eu vreau eficiență”.

Coliban și-a anunțat și programul pe ziua de astăzi: va fi prezent la depunerea jurământului lui Adrian Veștea – detalii – BRAȘOV. ANUNȚUL lui Adrian Veștea!… Vine și Ludovic Orban!, unde a relatat că va profita de ocazie și va vorbi cu premierul Ludovic Orban și cu ministrul Fondurilor Europene despre proiectele la nivel guvernamental în care este implicat Brașovul. Înainte, însă, va participa la inaugurarea AFI.

El a ținut cont și de faptul că SR Brașov are astăzi meci în Cupa României (SR BRAŞOV, în fața celui mai tare meci al toamnei!), ținându-le pumnii strânși „stegarilor” pentru calificare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button