Sport

SR BRAŞOV, duel cu o echipă din Liga 2 în Cupa României. „Vom face tot ce putem pentru a ne califica”

 

În turul 4 al Cupei României, SR Braşov se va duela cu AFK Miercurea Ciuc.

Partida va avea loc miercuri, 21 octombrie, pe Stadionul „Tineretului”, de la ora 14.30.

„Mă bucură faptul că am ajuns să ne duelăm cu o echipă din Liga 2, dar nu mă voi mulţumi doar cu atât. Momentan, ne concentrăm pe jocul din campionat de la Tg. Secuiesc. Apoi ne vom axa pe confruntarea cu Miercurea Ciuc şi o vom pregăti foarte bine. Vom avea un adversar dificil. Îi cunosc pe cei din Miercurea Ciuc. Am văzut ultima lor partidă, câştigată cu ASU Poli Timişoara. E acolo un antrenor tânăr, Valentin Suciu, care lucrează foarte bine. Deşi întâlnim o formaţie dintr-un eşalon superior, cred cu tărie că avem şansa noastră şi vom face tot ce putem pentru a ne califica”, a declarat antrenorul Liviu Nicolae.

Managerul general, Ciprian Jurubescu, a menţionat: „Ne bucurăm că vom disputa primul meci din Cupa României pe teren propriu. Ne dorim să fim o gazdă primitoare pentru cei din Miercurea Ciuc. Este ultimul pas înainte de a aduce la Braşov o echipă din Liga 1 şi sunt convins că băieţii vor da totul pe teren pentru a ne califica în turul următor”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button