Sport

SR BRAȘOV. INIȚIATIVĂ. Fotbaliștii le duc abonamente suporterilor!

 

Fanii care îşi achiziţionează abonamente pentru acest sezon în cadrul campaniei #stegariantipandemie au parte şi de o surpriză.

Conducerea grupării SR Braşov îşi doreşte o apropiere între suporteri şi echipă, astfel că fanii au posibilitatea să îl primească acasă chiar de la unul dintre fotbaliştii lui Liviu Nicolae.

Campania #stegariantipandemie a demarat deja, iar primul suporter a fost vizitat de doi dintre „stegari”, căptanul Horia Popa şi portarul Andrei Maxim.

„Ne bucurăm că suntem aproape de fanii noştri şi că avem ocazia să îi vizităm şi să le ducem abonamentele pe care le-au comandat. Fanii reprezintă al 12-lea jucător al echipei noastre, împreună suntem mai puternici şi aşteptăm cu nerăbdare momentul în care ei vor putea reveni în tribune”, a spus căpitanul Horia Popa.

George Nicolae, primul fan „stegar” care a primit acasă abonamentul, a punctat: „Este o iniţiativă foarte frumoasă a clubului. M-am bucurat să primesc abonamentul de la căpitanul echipei şi de la portarul care a avut o contribuţie mare la calificarea echipei în turul 4 al Cupei României. Chiar dacă nu putem merge în tribune, e bine că putem să ajutăm clubul în această perioadă mai dificilă”.

Fanii pot susține activitatea „galben-negrilor” prin achiziția unui abonament: medic stegar (450 lei) sau asistent medical stegar (100 lei) şi pot alege să îl primească acasă de la unul dintre fotbalişti.

Info despre abonamente și comandă: srbrasov.ro/abonamente-sezon-2020-2021/


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button