Expres

BRAȘOV. Seniorii, sărbătoriți în online

 

De Ziua Internațională a persoanelor vârstnice (astăzi, 1 octombrie), Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov şi ANBPR deschid a expoziţie dedicată tuturor seniorilor, dar una „de pandemie”, care poate fi văzută doar în online. Este vorba despre Expoziţia colectivă anuală de fotografii a Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), coordonată, în 2020, de Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov. În acest an, expoziţia ANBPR stă sub umbrela „Biblioteca la puterea a treia – Seniorii şi bibliotecile” şi aduce în prim plan seniorii şi activităţile bibliotecilor publice special concepute şi gândite pentru această categorie de public şi surprinse de camera foto în anul 2019. Însă, pentru că încă suntem în vreme de pandemie, expoziţia poate fi văzută doar online, la adresa https://expozitiaanbpr.wordpress.com.

Fotografiile dezvăluie o varietate de activităţi şi interacţiuni între vârstnici şi bibliotecari. De la evenimentele despre cărţi şi vizitele bibliotecarilor în centrele de vârstnici, unde au organizat diverse acţiuni culturale, la o multitudine de cursuri realizate de bibliotecari şi adresate acestei vârste, de la dialogurile dintre generaţii până la activităţile muzicale, sportive, recreative.

Bibliotecile participante cu fotografii în expoziţie sunt din 10 judeţe, precum Argeş, Brăila, Călăraşi, Cluj, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Sălaj, Tulcea, Vrancea.

Expoziţia colectivă tematică a avut prima ediţie în 2015 şi a devenit un proiect stindard al asociaţiei, ce reuneşte an de an biblioteci publice, de la cele comunale la cele de rang orăşenesc sau municipal şi până la marile biblioteci judeţene.

Deschidem această expoziție în semn de preţuire şi omagiu pentru experienţa şi înţelepciunea de viaţă ce caracterizează vârsta a treia. Expoziţia Biblioteca la puterea a treia se vrea o oglindă a seniorilor ce trec pragul bibliotecilor publice, căutând să descopere un refugiu şi o bucurie şi să împărtăşească la rândul lor din tumultul unei vieţi trăite. La mulţi ani!”, spune dr. Daniel Nazare, managerul Bibliotecii Județene George Barițiu Brașov.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button