Delicte

BRAȘOV. Administratorul unui magazin, cercetat după ce ar fi reținut buletinele mai multor clienți

 

Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Hoghiz fac cercetări, după ce administratorul unui magazin ar fi oprit, drept garanție, cărțiele de identitate ale unor clienți, în Ormeniș. S-a întâmplat ieri, cu o zi înainte de alegerile locale.
„La data de 26 septembrie a.c., în jurul orei 17.10, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Hoghiz au fost sesizati prin apel SNUAU 112 cu privire la faptul că administratorul unei societăți comerciale ar fi oprit, în gaj, mai multe cărți de identitate ca și garanție la unele cumpărături efectuate la societatea pe care o reprezintă.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de împiedicarea exercitării drepturilor electorale, dosar instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente in care se va propune solutie legala la finalizarea cercetărilor”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Până în prezent, cinci persoane au sesizat în scris cadrele de poliție cu privire la aceste aspecte, cercetările continuând în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button