Politic

Scripcaru și Coliban au viziuni diferite în ceea ce privește realizarea noului spital al Brașovului

 

Luni, 24 august, primarul George Scripcaru a prezentat presei randări cu noul spital regional de 849 de paturi. De partea cealaltă, senatorul USR Allen Coliban, principalul contracandidat al primarului Scripcaru la alegerile locale din 27 septembrie, spune că spitalul nu e corect dimensionat, că trebuie să aibă cel puțin 1500 de paturi, altfel va reprezenta o „cârpeală” a sistemului sanitar brașovean.

„Brașovul nu a avut în ultimii 50 de ani spitalul de care are nevoie. Spitalul Județean (Corpul A) a fost construit la începutul anilor ’70, dar cele 600 de paturi au fost de la bun început insuficiente. Aproape în același timp, municipii comparabile cu Brașovul au avut parte de spitalele județene de care au avut nevoie: Craiova – 1600 de paturi, Constanța – aproximativ 1400 de paturi. Din cauza faptului că avem un spital județean subdimensionat s-a ajuns la sistemul multi-pavilionar, răsfirat pe toată raza municipiului și care funcționează în clădiri vechi, improprii și nepotrivite pentru actul medical. Acum e timpul să facem spitalul de care Brașovul are nevoie. Unul modern, multidisciplinar, corect dimensionat și care să înglobeze în structura sa toate activitățile spitalelor care funcționează în clădiri improprii, vechi și pline de bacterii nosocomiale. Trebuie să facem acum spitalul de care avem nevoie noi, părinții noștri și, mai ales, copiii noștri. Dacă nu-l facem cum trebuie acum, cel mai probabil, nu vor mai exista alte investiții de acest gen în următorii 30 de ani”, a explicat Coliban.

Senatorul Coliban crede că, prin tema de proiectare dată consultanților BERD pentru un spital de doar 800 de paturi, administrația Scripcaru greșește, dar că încă nu e târziu să fie făcut așa cum trebuie. De asemenea, a precizat că a cerut o dezbatere publică pe această temă la ședința Consiliului Local din iulie 2020.

Proiectul pe care-l susține senatorul Coliban este conceput și realizat de Asociația Noul Spital al Brașovului, organizație înființată de mai multe personalități brașovene în 2015 în jurul unui colectiv de medici coordonat de doctorul Dan Grigorescu. 

„Mă bucur că am ajuns în această fază. Este încă un pas important și concret în acest proiect, după ce Ministrul Sănătății a emis ordinul care confirmă că spitalul de la Brașov va fi unul regional și stabilește alocarea teritorială”, a declarat primarul George Scripcaru în 24 august a.c., când a prezentat presei randări cu noul spital, dar fără să facă publice documentele.

Deși spitalul susținut de primarul Scripcaru poartă denumirea de „regional”, el nu se regăsește în lista celor trei spitale regionale cuprinse de Guvernul PNL în Planul Național de Investiții și Relansare Economică (2021 – 20027) prezentat în luna iulie a.c. 

Ordinul ministrului sănătății nr. 1.765/2006 a fost modificat în 31 iulie la articolul 6, punctul 7, astfel încât Regiunea Centru ar urma să fie singura care să poată dispune de două spitale regionale, deși normele europene prevăd un spital regional în fiecare regiune de dezvoltare.

Despre noul spital regional al Brașovului, doctorul Grigorescu spunea într-o emisiune din 16 iulie că nu ar fi nici o mare realizare pentru că, în momentul în care un spital regional ia naștere, conform concepției de la Ministerul Sănătății, el ia naștere pe structura spitalului județean din acea localitate, acesta practic dispărând. Spitalul Județean Brașov, având aproape 1000 de paturi în cinci clădiri, se va transforma într-un spital regional de aproximativ 800 de paturi și, în același timp, ar prelua și cazurile complicate care vin din aria teritorială care ne este repartizată. Adică, Harghita, Covasna, conform ordinului nr. 1.355 din 31 iulie 2020, sau a întregii regiuni dacă presupunem că va rămâne ca singur spital regional Spitalul din Brașov.

„Ceea ce în momentul de față pare o mare realizare, nu este!”, spunea doctorul Dan Grigorescu.

Mai mult, într-o ultimă postare, doctorul Grigorescu atrage atenția că existența condiționării cuprinse în legea de atribuire a terenului generează pericolul ca noul spital de la Brașov să nu fie construit. Și continuă: „toți cei care țin morțiș să denumească Noul Spital ca fiind obligatoriu «regional» contribuie efectiv la blocarea construirii unui spital corect dimensionat pentru Brașovul viitoarelor trei decenii, care să cuprindă 1500 de paturi de urgență din cele 2000 existente azi în cele «n» spitale vechi și global nefuncționale și a înființării unui Spital Clinic de Recuperare de 500 de paturi care să preia pacienții trecuți de faza acută a bolii”.

De remarcat este faptul că primarul George Scripcaru promite un spital nou la Brașov din patru în patru ani, prima dată făcând-o în 2008. În 2016, primarul Scripcaru nu promitea un spital regional, ci „construirea noului Spital Județean”. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button