Delicte

BRAȘOV. Șofer drogat, implicat într-un accident, lângă sediul Poliției

 

Două autoturisme au intrat în coliziune față – spate, astăzi după-amiază, pe str. Nicolae Titulescu din municipiul Brașov, unde se află și sediul Poliției Județene. Evenimentul rutier a avut loc în jurul orelor 13.30 și a scos la iveală că unul dintre șoferi se afla sub influența unor substanțe ilegale.

„În urma impactului a rezultat o victimă, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
La testarea cu aparatul DrugTest, în cazul unuia dintre conducătorii auto, un bărbat în vârstă de 23 ani, rezultatul a fost pozitiv.
În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a substanței psihoactive în corp.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, a detaliat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov,
comisar Alina-Maria Ivan.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button