ATENȚIE! Ce trebuie să facă BRAȘOVENII (și nu numai) care merg în Germania?!…
Germania a anunțat, miercuri seara, că Bucureștiul și 17 județe din România, printre care și Brașovul, sunt considerate „zone de risc”, din cauza numărului ridicat de cazuri de coronavirus.
Prin urmare, cei care ajung în Germania cu avionul trebuie să declare la sosire că vin din acele „focare” și să-și facă un test de Covid-19 pe aeroport, care este gratuit. În cazul în care mint, așa cum a declarat ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu, pentru Digi 24, sunt pasibili de amenzi ce ajung și la 25.000 de euro.
Apoi, cei care vin din România terestru în Germania vor trebui să completeze o declarație pe proprie răspundere, iar în decurs de 72 de ore de la intrarea pe teritoriul țării menționate să-și facă testul de coronavirus.
Potrivit Ministerului Român al Afacerilor Externe (MAE), toate persoanele, indiferent de cetățenie, care intră în Republica Federală Germania după ce s-au aflat într-una din zonele de risc trebuie să prezinte un test negativ Covid-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii (tradus în germană sau engleză) sau, alternativ, să se supună testării, în mod gratuit, într-o perioadă de cel mult 72 de ore de la sosirea pe teritoriul german.
Testarea se poate efectua direct pe aeroport sau, în cel mult 72 de ore de la intrarea în Germania, la medicul de familie ori la autoritățile locale de sănătate.
În acest sens, călătorii trebuie să contacteze telefonul de urgență medical 116 117.
Testarea este obligatorie pentru persoanele care vin din „zone de risc” și recomandată tuturor celorlalți călători care intră pe teritoriul german.
Dacă testul este efectuat la momentul sosirii în Republica Federală Germania, călătorii au obligația de a se autoizola până la primirea unui rezultat negativ al testării. Măsura autoizolării la domiciliu nu se aplică celor care prezintă un test negativ Covid-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii pe teritoriul Republicii Federale Germania.
De asemenea, persoanele care intră în Republica Federală Germania venind dintr-o zonă de risc sunt obligate să completeze un formular de localizare – Public Health Passenger Locator Form – a cărui variantă în limba engleză poate fi regăsită la următorul link: https://www.rki.de/DE/Content/Infekt/IGV/Aussteigekarte_Fluggast_EN.pdf?__blob=publicationFile.
Simpla tranzitare a teritoriului german nu este condiționată de obligațiile mai sus-menționate. În timpul tranzitului, este necesară evitarea oricărui contact strâns cu alte persoane și respectarea măsurilor specifice de protecție (distanțare socială, igienă, mască), fiind permise scurte opriri pentru procurarea de alimente sau combustibil, însă nu și cele de tip turistic sau vizite.
Zonele din România pe care Germania le consideră „de risc” sunt:
Argeș; Bacău; Bihor; Brăila; Brașov; București; Buzău; Dâmbovița; Galați; Gorj; Ilfov; Mehedinți; Neamț; Prahova; Ialomița; Timiș; Vaslui; Vrancea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.