BRAȘOV. De la cine va cumpăra Primăria stațiile de încărcare a mașinilor electrice, pentru zona str. Nicolae Iorga – Parcul Central / Contract de peste 400.000 de lei
Azi a fost adjudecată licitația privind achiziția unei stații electrice duble și a două stații simple pentru încărcarea autoturismelor electrice, stații care vor fi amplasate pe bulevardul Nicolae Iorga din municipiul Brașov, în locurile de parcare lăsate în dreptul Parcului Central.
Cu o ofertă în valoare 423.114,26 lei fără TVA, asocierea dintre SC Flash Lighting Services SA și SC Ago Project Engineering SRL a fost declarată câștigătoare, potrivit reprezentanților Primăriei Brașov.
Tot în această perioadă a fost finalizată documentația și va fi lansată licitația pentru achiziția altor 15 stații de încărcare, în cadrul unui proiect finanțat de Agenția Fondului pentru Mediu cu aproape 3 milioane de lei, iar Societatea de distribuție a energiei electrice (Electrica), face demersurile necesare pentru instalarea unei stații electrice în fața Teatrului Dramatic.
Cele 15 stații vor fi amplasate în următoarele zone:
– Parcare Regina Maria: 4 staţii;
– Parcare multietajată Poiana de jos: o staţie;
– Strada 13 Decembrie, zonă terminal RAT: 3 staţii;
– Strada Poienelor, zonă terminal RAT: 2 staţii;
– Stadionul Municipal, zonă terminal RAT: 3 staţii;
– Gara Braşov: 2 staţii.
Valoarea proiectului este de 3.298.166,28 lei cu TVA, din care finanțare nerambursabilă de la AFM: 2.850.000,00 lei, TVA inclus.
Se vor achiziționa și monta 15 stații de încărcare cu câte două puncte de încărcare fiecare, ce vor permite încărcarea multistandard (un punct în curent continuu la o putere de 50 kw/100kw și un punct de reîncărcare care să permită încărcarea în curent alternativ, la o putere de 22 kW) a vehiculelor electrice.
Platforma software de management al stațiilor de încărcare trebuie să îndeplinească o serie de cerințe, printre care:
– efectuarea plății utilizând cardul bancar;
– vizualizarea pe hartă a stațiilor cu informații în timp real privind disponibilitatea;
– posibilitatea de a naviga către stația de încărcare;
– posibilitatea de a rezerva o stație de încărcare;
– posibilitatea de a începe o încărcare folosind dispozitivul mobil;
– căutare stații de încărcare în funcție de distanță.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.