Politic

BRAȘOVUL s-ar putea înfrăți cu un oraș coreean

  • IMG-20200803-WA0015_282277.jpg
  • IMG-20200803-WA0017_282278.jpg
  • IMG-20200803-WA0024_282279.jpg
  • IMG-20200803-WA0012_282275.jpg
 

Brașovul s-ar putea înfrăți cu orașul Sejong, capitala administrativă a Coreei de Sud.

Ambasadorul Republicii Coreea la București, Kim Yong Ho, a avut o întrevedere cu primarul George Scripcaru și cu viceprimarul Costel Mihai, astăzi, pentru a stabili etapele încheierii unui protocol de colaborare între cele două orașe.

Propunerea de a alege Brașovul pentru acest parteneriat a venit, potrivit ambasadorului, tot de la un diplomat coreean care a activat în România, iar demersurile au fost începute de către cele două ambasade. Municipiul Brașov a primit și o scrisoare oficială din partea orașului Sejong, iar astăzi, oficialul coreean a fost prezent la Brașov pentru a se asigura că există un acord de principiu din partea municipalității brașovene.

Kim Yong Ho a precizat că Sejong City este un oraș nou, pentru că și-a primit „certificatul de naștere” în 2012, însă a fost construit special în scopul de a deveni capitala administrativă a Coreei.
„Menit să rezolve problema aglomerării urbane Seul, care are peste 12 milioane de locuitori, și pentru a echilibra dezvoltarea Coreei de Sud, orașul reunește deja sediile a 43 de agenții guvernamentale și a 15 institute naționale de cercetare, și reunește deja peste 90% din administrația centrală Republicii Coreea, care a fost relocată deja acolo. În acest moment, statutul de capitală adminstrativă nu este încă oficial, însă se fac demersuri legislative în acest sens”, se arată într-un comunicat remis de Primăria Brașov.

Ambasadorul Coreei de Sud a mai remarcat că, fiind un oraș nou, este deja un oraș care se integrează în tehnologiile „smart-city”. În plus, orașul coreean este asemănător Brașovului ca populație, având tot aproximativ 300.000 de locuitori. Turismul, domeniul cultural și relațiile economice sunt de asemenea subiecte de interes pentru ambele părți.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button