BRAȘOV. Viitorii medici, admiși cu medii între 10 și 7.40. Numărul de candidați a fost la jumătate anul acesta
La Universitatea Transilvania a mai fost admis, la programele de licență, un candidat cu nota maximă, în sesiunea de vară 2020. Este vorba despre un candidat care a intrat la Medicină. Spre deosebire de celelalte facultăți (la Muzică s-au susținut probe de aptitudini), admiterea s-a făcut în baza notei obținute la examenul de admitere.
Cele 64 de locuri bugetate de la Medicină – 64 în total, s-au luat cu medii între 10.00 și 7.40. Locurile cu taxă – 51, în total, s-au ocupat cu medii cuprinse între 9.40 și 6.70.
Chiar dacă, în total, Universitatea a avut, în acest an, record de candidaţi înscrişi, la Medicină au fost doar 790. La jumătate faţă de anul trecut, când erau 1.456 de dosare depuse. Medicina este una dintre cele două facultăţi care selectează candidaţii cu examen, dar examen s-a dat şi anul trecut, şi în alţi ani.
Facultatea de Medicină este ultima care afișează rezultatele admiterii sesiunea de vară. Urmează să fie publicate și cele de la programele de studii Asistență Medicală, Balneofiziokinetoterapie și Laborator clinic, specialități pentru care candidații au susținut astăzi proba scrisă. Rezultatele se dau mâine.
Reamintim că Universitatea Transilvania a admis cei mai mulți candidați cu 10 din ultimii ani.
Citiți și:
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.