Când revine STAREA DE URGENȚĂ?! Ce spune Ministrul Sănătății…
Numărul ridicat de cazuri de infecție cu noul coronavirus din ultimele două zile, cel puțin (555 ieri, 614 astăzi), a determinat autoritățile să privească îngrijorate această situație.
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a vorbit, într-un interviu acordat pentru Agerpres și despre momentul când s-ar putea reveni la starea de urgență în România: „Nu instituim starea de urgenţă doar pentru două zile în care am avut un număr crescut de cazuri de peste 500. Instituim acea stare de urgenţă, care este apanajul preşedintelui, în contextul în care avem o perioadă cu transmitere accentuată, la un moment dat, o creştere a numărului de cazuri exponenţial, poate şi dublări de la o zi la alta, într-un context în care transmiterea comunitară este accentuată. Altceva e să apară zece mii de cazuri într-o săptămână-jumătate – două şi alta e să apară zece mii de cazuri în patru-cinci zile. Atunci este impunerea unei stări de urgenţă. În condiţiile în care avem aceste zece mii de cazuri în trei-patru zile la nivelul întregii ţări se impune starea de urgenţă; când avem aceste zece mii de cazuri în trei oraşe diferite atunci carantinăm acele oraşe… De patru săptămâni este o creştere uşoară, progresivă, pe care ne-am asumat-o în contextul acestor relaxări, dar nu era numai partea noastră, este şi partea de colaborare a celorlalţi. Odată cu nerespectarea unor reguli, am putut vedea şi o transmitere comunitară accentuată. Acele aglomerări urbane, că a fost litoral, că a fost Valea Prahovei, au dus spre extensia acestui nou număr de cazuri – o creştere care a fost progresivă accelerată în ultimele două săptămâni”.
Despre situația la zi de la Brașov, cauze și explicații, puteți citi aici: CORONAVIRUS BRAȘOV. Dr. Andreea Moldovan știe de când… bulgărele a început să se rostogolească!
CORONAVIRUS BRAȘOV. De ce sunt atât de multe cazuri?!…Explicații de la Prefectură
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.