BRAȘOV. Încă un TRANSFER la Corona!
După ce a anunțat sosirea sârboaicei Jelena Terzic – CORONA BRAȘOV. A venit o stranieră de valoare!, conducerea secției de handbal a CSM Corona Brașov a perfectat încă un transfer.
Este vorba de coordonatorul de joc Monica Bărăbaş.
La 19 ani, Monica Bărăbaş este componentă de bază a Naţionalei de tineret a României şi, deşi este foarte tânără, are deja în cartea de vizită cinci titluri naţionale şi trei de vicecampioană, toate la junioare.
Crescută la Olimpic Târgu Mureş, sportiva a jucat sezonul trecut în Divizia A, la CSM Târgu Mureş.
Monica Bărăbaş a câștigat medalia de argint cu Naționala României de junioare la Festivalul Olimpic al Tineretului European, iar cu Naționala de tineret a ajuns aproape de semifinalele Europeanului, clasându-se pe poziția a 5-a.
Pe plan intern, ea a fost desemnată cel mai bun coordonator al Turneului Final de junioare I din sezonul 2018-2019.
CITEȘTE ȘI: BRAȘOV – HANDBAL. Iulian Jerebie s-a transferat la… / Paula Ungureanu, din nou mămică! Băiețelul se numește…
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.