BRAȘOV. Accident cu fugă de la fața locului, pe DJ 103A
Un accident rutier cu victimă, dar și cu părăsirea locului, a avut loc, sâmbătă dimineață, pe DJ 103A Brașov – Tărlungeni.
„În jurul orei 10.40, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că pe DJ 103A, la km 10+500 m, a avut loc un accident rutier. Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 39 ani, care conducea un autoturism din direcția Tărlungeni spre Brașov, în încercarea de a evita coliziunea frontală cu un alt autoturism care se deplasa pe contrasens, condus de către un bărbat, în vârstă de 29 ani din județul Buzău, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în șantul pentru colectarea apei pluviale. În urma impactului, a rezultat o victimă, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. După producerea accidentului rutier, conducătorul auto în vârstă de 29 ani a părăsit locul producerii faptei, fiind identificat ulterior de către polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina Maria Ivan.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru „vătămare coporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.