[ViDEO] BRAȘOV. Noi controale la terase! (VIDEO)
Cadre ale Inspectoratului Județean de Poliție Brașov au desfășurat și ieri o amplă acțiune de control, la terasele de pe raza municipiului Brașov, pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus. Verificări au avut loc și în rândul unor comercianți.
Acțiunea s-a desfășurat în colaborare cu reprezentanți ai Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Brașov.
Obiectivele acțiunii au fost:
-verificarea respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă de către agenții economici care desfășoară activități în spații special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber;
-portul măștilor sanitare de protecție în locațiile agenților economici care prestează activități comerciale de servire;
-asigurarea, în cazul preparării, comercializării și consumului produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, a unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 4 persoane la o masă dacă sunt din familii diferite și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară;
-informarea cetățenilor cu privire la normele legale dispuse în contextul stării de alertă și necesitatea respectării acestora.
În cadrul acțiunii au fost angrenate 22 de efective, respectiv 18 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov și 4 comisari de la Protecția Consumatorilor Brașov, care au legitimat 101 persoane și au verificat 21 de societăți comerciale.
„Cu această ocazie au fost identificate 4 societăți comerciale care nu au respectat măsurile de diminuare a impactului riscurilor conform Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, potrivit competenței instituțiilor abilitate. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și ale O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor. Astfel de acțiuni, care se circumscriu activităților pentru asigurarea unui climat de siguranță publică și protecția cetățeanului față de practiciile comerciale ilicite, vor continua și în perioada următoare pe raza întregului județ Brașov”, a informat purtătorul de cuvânt al IJP Brașov, agent Nadia Olaru.
Polițiștii brașoveni vă recomandă să respectați cu strictețe prevederile legale privind respectarea măsurilor dispuse pe timpul stării de alertă în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de Covid-19 și normele de conviețuire socială atât pentru siguranța dumneavoastră, cât și pentru siguranța celor dragi.
Amintim că și sâmbătă au avut loc verificări precum cele de ieri – vezi AICI!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.