CORONAVIRUS. STAREA DE ALERTĂ, prelungită cu 30 de zile. Declaraţii Nelu Tătaru şi Raed Arafat
Prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, începând de miercuri, a fost adoptată de guvern. Totoadată, de mâine vor fi ridicate unele restricţii.
Declaraţii:
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru:
„- Grădinițele, creșele și after-scool-urile își reiau activitatea pe parcursul verii;
– Se reia activitatea în sălile de fitness, în condiții de distanțare și igienă;
Se reia activitatea în mall-uri, ca spații de vânzare. Nu vorbim despre cinematografe, food-court-uri sau locuri de joacă;
– Luăm aceste decizii în măsura în care putem avea și măsuri / precauții în acest sens;
– După multe discuții, se reiau slujbele în interiorul bisericii. Numărul persoanelor aflate în lăcașurile de cult se va stabili în funcție de suprafață. Se va ține cont de distanțarea fizică și se păstrează obligativitatea purtării măștilor;
– Tot ce înseamnă sport în aer liber – trebuie respectate regulile;
– Evenimentele private în interior pot fi organizate cu maxim 20 de persoane, întâlniri private afară – cu maxim 50 de persoane”.
Secretar de stat, Raed Arafat:
„-A fost propusă prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul ţării pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 17 iunie la propunerea ministrului Afacerilor Interne şi bineînţeles şi a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă;
– Există motive. După o analiză foarte amănunţită a situaţiei actuale, în pofida faptului că avem o curbă descendentă, totuşi există semne că situaţia poate oricând să deterioreze şi să avem cel puţin focare serioase sau să avem o situţia mai grea în următoarea perioadă dacă nu respectăm măsurile compensatorii care au fost deja menţionate, şi anume purtatul măştii, distanţarea fizică, triajul la intrare în spaţii închise, purtatul măşti în transportul în comun;
– Există o creştere faţă de cum a fost acum două săptămâni, acum câteva zile, la numărul pacienţilor în terapiile intensive, există focare care au apărut în instituţii medicale care necesită detaşare de personal, care necesită mişcare de personal pentru acoperirea nevoilor unităţilor sanitare unde personalul este în izolare sau este chiar bolnav şi internat în spitale;
– Printre măsuri se numără și redeschiderea unor puncte de frontieră;
– Transportul aerian – se va emite periodic lista țărilor unde urmează să fie reluate zborurile sau eventual să fie întrerupte. INSP va stabili săptămânal lista.
– Există argumente, se poate explica de ce s-a propus prelungirea stării de alertă cu 30 de zile. Pentru o coordonare unică națională. Noi nu ne întoarcem acum la o stare de normalitate
Pentru a putea lua decizii rapid, la miez de noapte, decizii privind carantinarea unor locații sau zone. Pentru a decide privind redistribuirea unor materiale;
– La starea de urgență s-a putut detașa personal medical, acum se poate face cu condiția acceptului angajatorilor sau angajatului. În starea de normalitate putem face mult mai greu aceste lucruri”.
Raed Arafat a explicat şi de ce nu se deschid restaurantele: „Nu putem relaxa totul deodată. Toată lumea dorește ca totul să fie relaxat. Este imposibil asa ceva. Toate statele iau măsurile treptat. Înseamnă un număr mai mare de oameni expuși la un risc. Ce nu se relaxează acum se va relaxa în perioada următoare. Dacă se respectă măsurile de igienă șansa să relaxăm măsurile restricționate acum este mai mare. Dacă cădem victime dezinformării că virusul nu există, riscul e să ne trezim cu probleme mult mai serioase”.
„Suntem într-un moment în care putem gestiona cazurile noi. Depinde doar de populație cum respectă măsurile de igienă și normele și măsurile impuse de autorități”, a mai spus Nelu Tătaru.
În fine, Raed Arafat a precizat că „în cadrul prelungirii stării de alertă nu se mai găsesc propuneri privind achizițiile directe sau alte propuneri care nu sunt necesare în etapa actuală”.
CITEŞTE ŞI:
STARE DE ALERTĂ (și) cu… oficierea slujbelor în interiorul bisericilor!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.