Expres

BRAȘOV. Ample acțiuni de control în traficul rutier din întregul județ!

 

Polițiștii brașoveni au desfășurat mai multe acțiuni de control, în perioada 25-31 mai, pe raza întregului județ, pentru reducerea numărului de accidente rutiere și a consecințelor acestora și pentru asigurarea unui trafic rutier fluent. La acțiune au participat, zilnic, 43 de polițiști rutieri și de ordine publică, utilizând echipamente video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare, etiloteste, etilometre, aparatele DrugTest, precum și cinemometrul TruCam.

„Cu ocazia activităților desfășurate, au fost aplicate 1.338 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 388.000 lei, dintre acestea 831 fiind pentru nerespectarea limitei legale de viteză, 26 pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și 36 pentru nerespectarea acordării priorității pietonilor”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, agent Nadia Olaru.

De asemenea, conform bilanțului, polițiștii au retras 48 de certificate de înmatriculare și au reținut 118 permise de conducere, dintre care 37 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, 21 pentru nerespectarea limitei legale de viteză, 36 pentru nerespectarea acordării priorității pietonilor și 1 pentru conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive, etc..

Totodată, în cadrul acțiunilor au fost constatate și următoarele infracțiuni rutiere: 11 de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, 9 de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, una de conducere a unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive și una de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

FOTO – ARHIVĂ


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button