Un brașovean ce ar fi cunoscut pentru comportament violent se plânge că a fost bătut de polițiști
Un brașovean care ar fi cunoscut pentru comportament violent se plânge că a fost bătut de polițiști, în incinta Secției 2 Poliție Brașov. Bărbatul îl învinovățește în mod special pe unul dintre lucrătorii de la secția respectivă.
Într-o postare agramată publicată pe Facebook, brașoveanul povestește ce i s-ar fi întâmplat și susține că vrea „să se facă dreptate”. El a adăugat și fotografii în care, într-adevăr, apare cu zgârieturi și leziuni la nivelul capului și pe corp.
Totodată, el recunoaște că, înainte de a fi dus la secție, avusese un conflict cu un vecin de-al său (care ar fi și sunat la Poliție, pentru a cere ajutor).
„Uitați ce mi-a făcut (…) de la secția 2de politie Brașov ,am avut o cearta cu un vecin ,el a chemat poliția,au venit ma-u încătușat cu forța și mau dus la secția 2 . Când am ajuns la secție am fost băgat în camera de interogatoriu ia în aceea camera se aflau (…) și încă 2agenti care nu le știu numele ,a început cu injuri la adresa mea boratule,țiganule,etc etc, după injuri au sărit pe mine in special (…) ,legat la mâini și mau bătut până nu am mai știu de mine la un momentdat mi-am pierdut cunoștința după multe lovituri de pumni și picioare iar el mă udat cu apa să mă trezesc,m-am trezit și au început din nou .am stat o oră și jumătate în accea camera și doar mau bătut .vreau sa se facă dreptate așa ceva nu este posibil putea sa fie și altcineva în locul meu .
Cer demisia lui (…) de la secția 2 , vreau sa se facă dreptate !!!”, este textul care a apărut și pe grupul de Facebook BRASOV SI BRASOVENI DE PRETUTINDENI.
Poliția Municipiului Brașov s-a sesizat cu privire la caz, după cum am aflat, întrebându-l pe purtătorul de cuvânt al IJP Brașov.
„În urma apariției în mediul online, pe un site de socializare, a unor informații cu privire la modul de intervenție al unui polițist din cadrul Secției 2 Poliție, vă comunicăm faptul că Poliția Municipiului Brașov s-a sesizat din oficiu și efectuează verificări în vederea stabilirii situației de fapt”, a declarat, pentru mytex.ro, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina Maria Ivan.
Potrivit unor surse mytex.ro, reclamantul ar fi cunoscut pentru comportament agresiv și ar avea pe nume mai multe dosare penale. Vom reveni în măsura în care vom obține și alte informații!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.