[ViDEO] BRAȘOV. TIR implicat într-un accident grav, pe Ocolitoare (FOTO și VIDEO)
Update 2:
Comisarul Alina Maria Ivan a anunțat, în jurul orelor 14.30, că traficul a fost deblocat.
——————————————————————————————
Update 1:
„Un bărbat în vârstă de 49 ani care conducea un TIR pe VO1K, din direcția Hărman spre Sânpetru, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a lovit parapetele de beton, care despart sensurile de deplasare.
În urma impactului, cabina autotrenului s-a desprins de remorcă și a fost proiectată pe sensul opus de mers.
La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.
Bărbatul a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului.
Traficul este blocat pe sensul de deplasare Hărman către Sânpetru”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina Maria Ivan.
——————————————————————————————
Cel puțin un TIR a fost implicat într-un accident rutier, astăzi, pe VO1K (Ocolitoarea Brașovului), pe tronsonul dintre DN 11 și DN 13. Din primele informații, se pare că este o victimă. La fața locului se află echipaje de poliție și de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov.
După cum se vede în fotografia preluată de pe grupul de Facebook Info Trafic jud. Brașov, capul TIR-ului s-a răsturnat pe carosabil, pare-se pe sensul opus de mers.
„Trafic blocat pe sensul către Sighișoara. Coliziune între doua tiruri. Capul tractor al unuia este căzut peste parapetul dintre benzi și blochează parțial sensul de mers către Stabilus. Pe banda respectiva se circula. Politie, smurd prezenta. Cred ca se acordă primul ajutor, salvatorii erau prezenți, nu am văzut mai mult”, a precizat un membru al grupului.
Vom reveni!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.