Delicte

BRAȘOV. Spărgător de autoturisme, reținut de polițiștii de la Secția 3

 

Un tânăr de 23 de ani este cercetat de agenții Secției 3 Poliție Brașov pentru comiterea mai multor infracțiuni de tentativă la furt calificat și a uneia de furt calificat, vizate fiind autoturisme parcate în oraș.

„În fapt, la data 18 mai, în jurul orei 02.00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană necunoscută a provocat distrugeri mai multor autoturisme. Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 23 ani, din localitatea Augustin, județul Brașov, ar fi distrus prin spargere geamurile a trei autoturisme staționate într-o parcare din municipiul Brașov și ar fi pătruns în interiorul acestora cu intenția de a sustrage bunuri”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina Maria Ivan.

Ulterior, acesta ar fi încercat, fără a reuși, să pătrundă în alte două autoturime parcate în acea zonă, conform sursei citate.

De asemenea, în urma cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul în cauză ar fi sustras plăcuța unui autoturism parcat într-o altă zonă a municipiului Brașov și ar fi distrus prin spargere geamul unui autovehicul.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button