Județul BRAȘOV. Hoț „săltat” de pe stradă, în toiul nopții
Un bărbat de 26 de ani este cercetat penal pentru trei infracțiuni de furt calificat, după ce polițiștii stațiunii Bran, județul Brașov, l-au depistat în timp ce se deplasa, în toiul nopții, cu două biciclete pe care tocmai le sustrăsese. Tânărul avea asupra lui și alte bunuri furate.
„În fapt, la data 07 mai 2020, în jurul orei 03.00, polițiștii au depistat pe raza localității Moieciu, jud. Brașov, un bărbat în vârstă de 26 ani care se deplasa pe o bicicletă, având alături o altă bicicletă și mai multe bunuri.
Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că acesta ar fi pătruns, pe porțile lăsate neasigurate, în curțile a trei imobile din localitatea Moieciu, de unde ar fi sustras cele două biciclete și bunurile identificate asupra sa.
În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.
Ulterior instanța de judecată a dispus ca bărbatul să fie arestat preventiv pentru o perioadă de 30 zile.
Cercetările în caz continuă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.