Economia României, de la PROMISIUNI, la lucruri concrete / PĂREREA unui cunoscut om de afaceri
Premierul Ludovic Orban a anunțat, cu optimism, luni seară, o serie de măsuri menite a reporni economia României, multe sectoare ale acesteia fiind, și în acest moment, blocate, din cauza stării de urgență impuse în contextul pandemiei de coronavirus – vezi aici: CORONAVIRUS. „Restaurantele, cele mai mari riscuri epidemiologice”! DISCURSUL lui Ludovic Orban
La momentul actual, așa cum a informat www.rfi.ro, peste 300.000 de români au rămas fără un loc de muncă. De vineri și până marți, 5 mai, au încetat alte 37.000 de contracte de muncă. În privința contractelor suspendate (șomaj tehnic), cifra a trecut de 900.000.
Cristian Pârvan, secretarul general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România, a susținut, conform sursei citate, că, până în prezent, Guvernul României a venit cu prea multe promisiuni și prea puține lucruri concrete.
Privitor la declarația lui Ludovic Orban că economia românească „nu stă chiar așa de rău” după această perioadă, cunoscutul om de afaceri a afirmat pentru Radio France International: „Dacă așa stă situația, vom vedea execuția bugetară la 4 luni, pe 25 mai, cum vor arăta cifrele. Noi nu le avem, probabil că la Ministerul de Finanțe există și e foarte bine dacă e mai bine decât se preconiza. Cert este că există, totuși, câteva semne, tot oficiale, care, după părerea noastră, ar trebui să îngrijoreze administrația și, din unele declarații, pare că dincolo de acest optimism necesar există și îngrijorări. Mă refer, în primul rând, la numărul în creștere constantă a locurilor de muncă care se pierd. Ca urmare, din nou ca și în 2009, una din măsurile adoptate de mediul de afaceri este de restrângere a numărului de angajați la un minim strict necesar și care este adecvat situației concrete economice a companiei. Și mai îngrijorător, din punctul vostru de vedere și pe statistica ultimilor trei ani, este că industria, care asigură circa 23% din produsul intern brut al României, își reducere activitatea începând din 2018, constant. Văd că, din nou, se pune problema creșterii consumului, fără a se ține cont că acoperirea consumului se face din păcate limitat de către producția internă și vom asista din nou la deteriorarea balanței comerciale dacă se mizează pe un consum bazat pe import”.
În privința programului IMM Invest, Cristian Pârvan a subliniat că, „undeva, lanțul are încă slăbiciuni: „Deocamdată, din informațiile care ne parvin din sectorul IMM, apropo de programul IMM Invest și anunțarea unor numere 50.000 de aplicații, 20.000 de dosare depuse la bănci, din experiența directă a unor IMM-uri cu băncile, deocamdată ele spun «da, știm, vom» și ele la rândul lor, dar deocamdată nu avem proceduri pentru astfel de credite. S-a anunțat că se vor semna primele contracte, vedem câte se vor semna. Din structura finanțării se demonstrează ceea ce noi am spus tot timpul, că ar trebui prioritizate astfel de finanțări. Ca urmare, primul program concret nu are încă rezultate. Celelalte sunt promisiuni”.
Potrivit lui Cristian Pârvan, oamenii de afaceri și-ar fi dorit de la Guvernul României niște politici de prioritizare: „Noi susținem de mai mult timp că în această perioadă, de exemplu în ceea ce menționează premierul Orban sprijin pentru întreprinderile mari, ar trebuie să capete, din punctul nostru de vedere, o prioritate absolută și accentuată la modul general producția, pentru a acoperi mai mult cererea internă din producție internă; doi, specific producția de medicamente acum, pentru că ea este evident într-o mișcare amplă la nivel european și România este și ea implicată având câțiva producători, de marcă, de medicamente și continuând cu industria alimentară… Deocamdată, aceste propuneri concrete, din păcate, sunt ignorate. Vom vedea pe viitor ce se întâmplă”.
Întregul material îl puteți citi AICI: https://www.rfi.ro/economie-120863-om-de-afaceri-despre-masurile-guvernului-pentru-economie-multe-promisiuni-putine
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.