Marcel Ciolacu, ATAC la IOHANNIS: „Am avut senzaţia că Vadim Tudor trăieşte şi este preşedintele României”
Marcel Ciolacu, preşedintele interimar al PSD, i-a răspuns preşedintelui Klaus Iohannis, care a spus: „PSD-ul a ajutat UDMR-ul să treacă prin Camera Deputaților o lege care dă autonomie largă Ținutului Secuiesc. Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimul acestei înțelegeri?”.
„Vreau să nu lăsăm o minciună să ne distragă atenţia de la problemele importante ale României. Proiectul referitor la autonomia Ţinurtului Secuiesc a fost respins în Senat acum, nu a fost votat niciodată în Camera Deputaţilor. Guvernul a trimis un punct de vedere după patru luni de zile, după trecerea termenului de aprobare tacită. S-a întrebat preşedintele dacă Guvernul lui şi-a făcut treaba? Președintele a venit cu un atac grosolan! Dincolo de asta, sincer vă spun, astăzi am avut senzația că Vadim Tudor trăiește și este președintele României!
Asemenea atacuri nu sunt demne de un președinte european, domnule Iohannis! A fi un bun român, a fi patriot înseamnă să nu-ți trimiți românii să moară la cules de sparanghel în Germania, fără protecție, fără asistențe medicală.
A fi un bun român, a fi patriot înseamnă să-l aperi pe ambasadorul României la Budapesta! Atunci când e atacat pentru că apăra interesele țării tale.
Solicit serviciilor de informaţii să iasă public şi să spună dacă i-au trimis preşedintelui Iohannis vreo informare referitoare la acuzaţiile aduse la adresa mea şi a Partidului Social Democrat. Pentru că nu poţi duce lupta electorală la un asemenea nivel. Vorbim de responsabilitatea celei mai înalte funcţii în statul român.
Domnule Iohannis, românii, indiferent de etnie, au toţi nevoie de sprijin pentru a depăşi această criză provocată de coronavirus, nu de un preşedinte care să-i dezbine şi să creeze tensiuni interetnice. Eu voi rămâne un partener pentru toate minorităţile din această ţară. Atacurile politice nu rezolvă problemele oamenilor.
Vreau ca președintele Iohannis să le răspundă românilor la patru întrebări simple, care nu au legătură cu politica:
1. De ce nu testăm populația?
2. De ce guvernul nu are un program concret și coerent de relansare economică?
3. De ce avem un milion de șomeri pe care îi lăsați să se descurce singuri?
4. De ce guvernul fură, pe timp de pandemie, prin achiziții netransparente cu firmele de casă ale PNL?
Nu distrugeți România, domnule Iohannis, pentru ambiții prostești. Guvernul actual trebuie să vină urgent cu un plan de măsuri pentru salvarea economiei”, a menţionat Ciolacu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.