BRAȘOV. Utilaj agricol avariat de o șoferiță… fără permis
O femeie din Holbav este cercetată de polițiști, după ce s-a urcat la volanul unui autoturism, deși nu deține permis de conducere și a avariat un utilaj agricol.
Proprietarul vehiculului agricol a sunat la 112, luni, în jurul orelor 16.00 și i-a anunțat pe polițiști că, în aceeași după-masă, cineva i-a avariat utilajul pe care îl parcase pe strada Văii din Holbav.
„Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au depistat și identificat persoana care a condus autovehiculul, aceasta fiind o femeie din localitatea Holbav, care, în timp ce conducea un autoturism pe str. Văii din localitatea Holbav, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a lovit vehiculul agricol. În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale. Au fost efectuate verificări în baza de date a Poliției Române, ocazie cu care cadrele de poliție au constatat faptul că femeia nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a precizat reprezentantul Poliției Județene Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.