BRAȘOV. Noi limitatoare de viteză, pe str. Lungă și pe Calea București
Mâine vor fi montate limitatoare de viteză la alte trei treceri de pietoni, după ce în ultimele săptămâni au fost montate asemenea dispozitive la 23 de „zebre”.
Această acțiune este realizată în urma solicitării Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, pentru reducerea numărului și a gravității accidentelor rutiere produse pe fondul neacordării priorității de trecere a pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumurilor publice.
Conform reprezentanților Primăriei Brașov, în aceasta etapă vor fi instalate sisteme de limitare a vitezei în următoarele zone: pe Calea București – trecerea de pietoni de la Spitalul Județean (doar pe direcția de mers Centru – Noua) și la trecerea de pietoni dinaintea sensului giratoriu de la Spitalul Județean, doar pe sensul dinspre Noua spre Centru; pe str. Lungă, la trecerea de pietoni de la intersecție cu str. Școlii.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.