Coronavirus

CORONAVIRUS ROMÂNIA. 29 de cazuri confirmate oficial! UPDATE. Al doilea scenariu, ce se întâmplă?!…

 

UPDATE. Al 29-lea caz a fost confirmat acum puțin timp, fiind vorba de o femeie în vârstă de 47 de ani din București.

…………………………………………………………………………………………………………..

Autoritățile au anunțat în această seară trei noi cazuri de infectare, astfel că numărul persoanelor care au contactat coronavirusul a ajuns la 28 pe teritoriul României.

Cei trei pacienți depistați pozitiv cu Covid-19 provin din județele Timiș, Caraș Severin și Hunedoara.

Astăzi au fost confirmate cele mai multe cazuri de coronavirus pe teritoriul României, 11, dintre care 8 în București.

Astfel, pentru că numărul celor infectați a trecut de 25, s-a trecut la pragul al doilea în viziunea autorităților, între 26 de bolnavi de coronavirus și 100. Următorul scenariu este 101-2.000 de cazuri, iar ultimul este de la 2.001, în sus

„Anchetele epidemiologice vor fi mai extinse, fiindcă fiecare din aceste cazuri are contacți. Ne așteptăm la secții separate din spital care vor fi pentru coronavirus, ne așteptăm la limitarea unor intervenții chirurgicale care nu sunt absolut necesare, cele pentru niște boli cronice sau intervenții programate. Și ne așteptăm, efectiv, la un control la granițe mai accentuat și pentru celelalte țări decât cele care sunt în acest moment în zona roșie sau zona galbenă”, a explicat secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Nelu Tătaru, potrivit Digi24.

 

 

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button